IGSU anunţă luni dimineaţă că 25 de localităţi din nouă judeţe au fost afectate de furtuni în ultimele 24 de ore. În Suceava, o persoană a fost găsită decedată în albia pârâului Neagra, iar în Neamţ au fost evacuate aproape 900 de persoane.
”În urma manifestării fenomenelor hidrometeorologice prognozate, 25 de localităţi din nouă judeţe ale ţării (Alba, Arad, Argeş, Botoşani, Harghita, Hunedoara, Neamţ, Suceava şi Vâlcea) s-au confruntat cu diverse efecte cauzate de ploi abundente, viituri şi vânt puternic. În aceste zone, echipele de intervenţie au fost mobilizate pentru a evacua apa acumulată din două locuinţe, patru curţi, un beci, şapte anexe gospodăreşti şi trei străzi”, conform datelor IGSU.
De asemenea, au fost îndepărtate elemente de construcţie dislocate de pe acoperişurile a trei imobile, iar 25 de copaci şi cinci stâlpi de electricitate prăbuşiţi au fost degajaţi pentru a elibera căile de acces şi a preveni alte pagube.
În urma acestor incidente, două autovehicule au fost avariate.
În judeţele Suceava şi Neamţ s-au înregistrat inundaţii semnificative, generate de revărsarea pâraielor Dârmoxa şi Neagra (în Suceava) şi a râului Bistriţa (în Neamţ). Un număr considerabil de gospodării a fost afectat, însă evaluarea exactă este în desfăşurare.