31 martie, ultima zi de plată a taxelor și impozitelor aferente primului semestru

463

Articole de la același autor

Serviciul Public de Impozite, Taxe și alte Venituri ale Bugetului Local Constanța aduce la cunoștință persoanelor fizice și juridice din municipiul Constanța că termenul scadent pentru plata impozitelor și taxelor locale aferente primului semestru este data de 31 martie, inclusiv.
Depășirea termenului scadent atrage calcularea majorărilor de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, impozitele și taxele locale se achită în două rate semestriale egale în condițiile în care niciuna din obligațiile datorate aceluiași buget local nu este mai mică sau egală cu 50 lei. Sumele de până la 50 lei, inclusiv, se plătesc integral până la 31 martie.
Ghișeele agențiilor fiscale și cele aparținând serviciului Persoane Juridice sunt deschise publicului luni, marți, miercuri și vineri între 08,30 - 16,30 și joi între 08,30 - 18,30.
Plata impozitelor și taxelor locale se poate efectua și la toate oficiile poștale din Constanța, cu ajutorul codului de bare de pe înștiințarea de plată primită la domiciliu, sediu sau punct de lucru.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9982 secunde