A fost activat Comandamentul Litoral 2011

381
2 min citire
A fost activat Comandamentul Litoral 2011 - plajaneptun65-1309461763.jpg
Inspectorii pentru Protecția Consumatorului au demarat, începând de ieri, controalele la agenții economici și furnizorii de servicii de pe litoral. Startul inspecțiilor a fost dat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, Constantin Cerbulescu, acesta activând, oficial, Comandamentul Litoral 2011.
Inspectorii vor verifica dacă agenții economici din turism respectă legislația în vigoare privind spațiile de cazare, alimentația publică, comercializarea de articole de plajă, dar și serviciile de agrement.
"Vom merge foarte mult pe consilierea agenților economici și mai puțin pe amenzi. Vor fi aplicate în cazurile în care încălcările de lege sunt grave. Amenzile se pot situa între 100 și 100.000 de lei, în funcție de abaterile descoperite", a explicat Cerbulescu.
Comandamentul Litoral 2011 va funcționa până la sfârșitul lunii august. Potrivit directorului Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, Dionisie Culețu, în 2010, Comandamentul Litoral a primit 220 de petiții din partea turiștilor, din care 103 au fost întemeiate. Principalele nemulțumiri sesizate de turiști au fost divergențele de natură financiară cu agențiile de turism, camere murdare, lipsa apei calde pe durata a câteva zile, cearceafuri neschimbate, neafișarea prețurilor de cazare în recepția hotelului, întreruperi ale furnizării energiei electrice, mic dejun nediversificat, bilete achiziționate cu masă în regim de bufet suedez, înlocuite ulterior cu servire a la carte, plajă murdară, gunoi neridicat, toalete neigienizate, majorarea tarifului la închirierea șezlongurilor și împiedicarea amplasării cearceafului în zona de șezlonguri.
0.800.080.999 - Telefonul consumatorului
Comandamentul Litoral 2011 va funcționa în Hotel "Ovidiu" pentru zona Mamaia, sediul BTT Costinești pentru zona Eforie - Costinești și Hotel Miorița pentru zona cuprinsă între Olimp și Vama Veche. Turiștii pot face sesizări la Telefonul Consumatorului 0.800.080.999, linie telefonică cu apelare gratuită din rețeaua Romtelecom.
"Cheiarii", concurența neloială a hotelierilor
La activarea oficială a Comandamentului Litoral, ce a avut loc în sala de conferințe a Prefecturii Constanța, au participat și operatori economici prestatori de servicii în structurile de primire turistice. Profitând de prezența la discuții și a prefectului județului, Claudiu Iorga Palaz, hotelierii s-au plâns de problemele pe care le întâmpină în derularea activității, de taxele mari pe care le plătesc și de neînțelegere din partea autorităților. Agenții economici i-au solicitat prefectului și președintelui ANPC centrali-zarea controalelor și organizarea de verificări mixte, cu toate autoritățile statului, astfel încât să nu vină la control fiecare, pe rând.
De asemenea, hotelierii s-au plâns de concurența neloială din partea "cheiarilor", cei care stau cu cheile în mână și racolează turiștii de pe marginea drumului, ducându-i în spații de cazare improprii, care nu sunt niciodată verificate de
OPC și din care nu se plătesc impozite.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0437 secunde