A fost prelungit termenul de ridicare a tichetelor de masă pentru vaccinarea completă

1153
A fost prelungit termenul de ridicare a tichetelor de masă pentru vaccinarea completă - xafostprelungit-1635943591.jpg

Articole de la același autor

Termenul de ridicare a tichetelor de masă pentru vaccinarea completă a fost prelungit. „Având în vedere perioada extrem de solicitantă pe care sistemul medical o traversează, generată de numărul tot mai mare de persoane care doresc să se vaccineze împotriva COVID-19, precum și pentru a facilita continuarea desfășurării în condiții adecvate a activității în unitățile medicale în care se desfășoară activitatea de vaccinare, Ministerul Sănătății a majorat termenul de ridicare a tichetelor de masă de la 60 de zile la şase luni, conform Ordinului nr.2359/2 noiembrie 2021”, anunţă purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanţa, Ionela Bărboi.

Reamintim faptul că la centrul de vaccinare de la Pavilionul Expozițional se pot prezenta pentru ridicarea tichetelor de masă, în intervalul orar 8.00 – 18.00, persoanele care au vaccinare completă, cu două doze de vaccin Astra Zeneca, Moderna sau Pfizer, respectiv o doză Johnson & Johnson, efectuată în perioada 3 – 30 septembrie 2021, la unul dintre cele trei centre de vaccinare de pe raza municipiului Constanța. Este vorba despre Centrul de vaccinare de la Pavilionul Expozițional, Centrul de vaccinare de la City Park Mall şi Centrul de vaccinare de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase. De asemenea, pot intra în posesia tichetelor şi persoanele vaccinate la domiciliu în această perioadă de echipele mobile ale Centrului de vaccinare - Pavilion Expozițional Constanța.

„Persoanele vaccinate la alte centre sunt rugate să se prezinte la centrele unde s-au imunizat. Atenție, pentru a intra în posesia tichetelor valorice , cetățenii trebuie să prezinte actul de identitate și vor fi căutați în RENV, dacă nu mai au adeverința de vaccinare”, mai precizează reprezentanţii Primăriei Constanţa.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8294 secunde