Activităţi ale poliţiştilor constănțeni pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale

345
< 1 min citire
La data de 13 noiembrie a.c., polițiștii orașului Năvodari, împreună cu polițiști din cadrul Secției 5 Rurală Cogealac și luptători ai Serviciului Acțiuni Speciale, au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, a faptelor cu violență, a infracțiunilor contra patrimoniului, precum și pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020. Au fost legitimate 167 de persoane și au fost controlate 123 de autovehicule.
Totodată, au fost verificați 21 de operatori economici, cu privire la respectarea prevederilor Legii 55/2020. În urma acțiunilor, au fost aplicate 57 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 7.785 de lei, dintre care 30 la Legea 55/2020, 8 la Legea 61/1991, pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 9 la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Polițiștii rutieri au reținut, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, un permis de conducere, totodată fiind retrase 2 certificate de înmatriculare.
Totodată, a fost constatată o infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice, respectiv conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0625 secunde