Află aici cum poți să participi la cursuri gratuite pentru părinți

226
Fundația "Holt" România organizează, la Constanța, cursuri gratuite pentru părinți. Acestea au loc la sediul fundației, din zona Cireșica, strada Horia Agarici nr. 5. Vă puteți înscrie la numărul de telefon 0241/65.75.33, indiferent de câți ani au copii voștri. Ulterior, specialiștii fundației vor selecta grupurile de lucru în funcție de vârste. Și dacă nu aveți cu cine să-i lăsați pe cei mici atunci când vă școliți îi puteți lua cu dumneavoastră, căci voluntarii fundației se vor juca cu ei în camere special amenajate.

Cursurile sunt susținute financiar de UNICEF România și sunt structurate în opt sesiuni, cu durata de aproximativ două ore și jumătate. Temele abordate sunt autoîngrijirea, gestionarea stresului și a furiei, comunicarea eficientă, creșterea, dezvoltarea și stimularea copilului, importanța jocului, atașament și participare, disciplinare pozitivă.  

Întâlnirile părinților sunt percepute ca și o reală metodă de relaxare, precum și un prilej de autoevaluare și auto-îngrijire prin dezvoltarea unei atitudini pozitive și apreciative, dezvoltarea sentimentului de apartenență la un grup având aceleași bucurii, griji și preocupări, precum și conștientizarea faptului că nu sunt singuri în solicitanta meserie de părinte.

Mai multe detalii despre cursuri aflați din ediția de sâmbătă - duminică, 25 - 26 august, a ziarului "Cuget Liber".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.338 secunde