Alimentarea cu apă și canalizarea RAJA, modernizate cu bani europeni

461
Reprezentanții S.C. RAJA S.A. Constanța și cei ai Ministerului Mediului și Pădurilor au semnat, luni, 21 noiembrie, la București, contractul de finanțare pentru Programul Operațional Sectorial de Mediu din regiunea Constanța - Ialomița.
Prin intermediul acestui ambițios program se vor realiza reabilitarea și modernizarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare din regiunea Constanța - Ialomița. Printre investițiile acestui program se numără și extinderea rețelei de canalizare cu 301 km și reabilitarea a 24 km, dotarea a 20 de aglomerări cu sistem de colectare și epurare a apei uzate, extinderea conductelor de descărcare cu 54 de km și reabilitarea a șapte km din rețeaua aflată în folosință, construirea a șase stații de epurare și prevederea treptei terțiare pentru alte trei stații de epurare aflate în exploatare, construirea a 40 de stații de pompare apă uzată precum și reabilitarea a șapte stații de pompare din cele existente; reabilitarea a 34 km conducte de aducțiune apă potabilă și extinderea cu 34 km a celor existente; extinderea rețelelor de distribuție a apei potabile cu 91 km și reabilitarea a 106 km și reabilitarea Stației de Tratare PALAS Constanța.
Valoarea totală a proiectului fără TVA se ridică la 821.094.918 lei, aproximativ 192 milioane de euro, din care S.C. RAJA S.A. Constanța vine cu o cofinanțare de 22,2 milioane de euro. Suma cofinan-țată de SC RAJA SA Constanța va fi asigurată printr-un împrumut de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvol-tare (BERD), contractul de împrumut urmând să fie semnat în următoarele zile.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6548 secunde