Amenință cu greva generală. "Suntem cea mai discriminată categorie de salariați!"

449

Articole de la același autor

Timp de două ore, ieri dimineață, activitatea Agenției Județene pentru Protecția Mediului Constanța a fost paralizată. Toți angajații au întrerupt lucrul între orele 10 și 12, în semn de protest, declarându-se nemulțumiți de salarii și discriminați de stat, față de ceilalți bugetari. 


"Am protestat spontan, exprimându-ne nemulțumirea profundă cauzată de adâncirea inechităților salariale din sistemul public, fapt care, zilnic, ne diminuează nivelul de trai. În prezent, salariile angajaților APM Constanța sunt cele stabilite în luna decembrie 2009, în contextul în care salariile colegilor noștri bugetari din aceeași familie ocupațională au făcut recent obiectul unor acte normative individualizate, crescând substanțial", explică repre-zentanții APM Constanța. 


Potrivit acestora, angajații din direcțiile sanitar-veterinare județene, casele de asigurări de sănătate județene, casele județene de pensii, agențiile județene pentru plăți și prestații sociale, direcțiile de sănătate publică, consiliile județene, administrațiile județene ale finanțelor publice, dar și cei din învățământ și sănătate au beneficiat recent de importante majorări și alte drepturi de natură salarială, în timp ce angajații Agenției de Mediu nu au primit nici măcar un leu în plus. 


"Întrerupem activitatea pe timp nelimitat"
"Nu considerăm că este firesc să fim discriminați ca și categorie de salariați bugetari doar pe considerent numeric, toți angajații agențiilor județene și ai agenției naționale pentru protecția mediului însumând 1.845 de salariați în prezent. Pe această temă ne-am adresat în nenumărate rânduri atât conducerii APM Constanța, Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, Gărzii Naționale de Mediu, cât și Ministerului Mediului, în scris și în cadrul unor întâlniri oficiale. Până la acest moment, revendicările noastre nu au fost soluționate în niciun fel, astfel încât suntem cea mai discriminată și nesusținută guvernamental categorie de salariați plătiți din fonduri publice. Dacă revendicările noastre juste nu vor fi soluționate favorabil, suntem deciși să declanșăm conflictul colectiv de muncă întrerupându-ne activitatea pe timp nelimitat", mai spun angajații APM Constanța. 


Astfel, în cazul declanșării grevei generale, reprezentanții sindicatelor spun că niciun aviz de mediu nu va mai fi semnat, ceea ce va duce la blocarea tuturor proiectelor de infrastructură, indiferent că e vorba despre construcții ale administrațiilor locale, ale Guvernului sau de dezvoltări imobiliare private. 


Se declanșează conflictul de muncă 
Protestului angajaților de la APM Constanța li s-au alăturat și cei ai Comisariatului Județean al Gărzii Naționale de Mediu. De asemenea, proteste simultane au avut loc și în alte județe ale țării și la București. 


"Angajații Agenției Naționale de Protecție a Mediului își exprimă nemulțumirea cu privire la neluarea în seamă a acestui domeniu foarte important - protecția mediului. Oamenii sunt nemulțumiți fiindcă se consideră discriminați având în vedere că alte categorii profesionale din administrația publică, deci funcționari publici, au primit în cursul ultimilor trei - patru ani creșteri salariale semnificative, noi nebeneficiind de nicio culoare de o astfel de creștere. Solicităm alinierea salariilor funcționarilor publici din cadrul ANPM și APM la familia ocupațională Administrație. Suntem deciși să epuizăm toate căile legale astfel încât domeniul protecției mediului să fie recunoscut la justa lui valoare. Inițiem toate măsurile privind declanșarea conflictului de muncă, asta înseamnă grevă de avertisment, grevă de solidaritate, grevă generală. În maximum două săptămâni, declanșăm grevă generală", a declarat și Ciprian Șoavă, liderul Federației Sin-dicatelor Unite din Mediu. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5039 secunde