Un litru de ulei bun pentru cinci litri de ulei uzat

464
Un litru de ulei bun pentru cinci litri de ulei uzat - uleivegetaluzat-1487870751.jpg

Articole de la același autor

Mâncarea prăjită este aspru combătută de nutriționiști. De asemenea, pe toate canalele media suntem sfătuiți să folosim cât mai puține grăsimi vegetale și animale. Cu toate acestea, în cultura noastră și în bucătăria tradițională folosim mult ulei: fie că este de floarea soarelui, de măsline sau chiar de palmier. Mulți nu știu că, după câteva prăjeli, uleiul devine toxic și nici nu știu ce pot face cu el, iar din comoditate, îl aruncă la chiuvetă sau chiar la coșul de gunoi. O practică deloc sănătoasă pentru sănătatea mediului înconjurător!

Din anul 2010, organizația nonguvernamentală Mare Nostrum a venit în întâmpinarea acestei probleme și a inițiat o campanie care a urmărit implementarea unui nou concept pe piața din România: acela de colectare a uleiului vegetal uzat, ce poate fi ulterior valorificat în biocombustibil. Această campanie este adresată persoanelor fizice, care, în schimbul a cinci litri de ulei vegetal uzat, adus la sediul Mare Nostrum, primesc ca recompensă un litru de ulei vegetal, bun de folosit pentru gătit.

"De la începutul anului 2016 și până în prezent, 165 de constănțeni responsabili, care au înțeles mesajul nostru, au adus 1.380 litri de ulei uzat la sediul Mare Nostrum. Doar în ultimele cinci luni, de la 68 de persoane s-au colectat peste 450 de litri de ulei uzat. Acesta este ridicat de către Stoehr Mineral & Vegetal Oil și transformat în biocombustibil", explică reprezentantul Mare Nostru, Cecilia Pătrăhău.

Uleiul uzat poluează!

Vă reamintim că uleiul vegetal uzat are efecte nocive asupra mediului, dacă este aruncat la gunoi, în sistemul de canalizare sau direct în mediu, poate polua pânza freatică și chiar apa de consum. Dacă ajunge în mare, uleiul uzat formează o peliculă la suprafața apei și nu mai permite trecerea oxigenului de care organismele marine au nevoie pentru a supraviețui, potrivit icdv.ro.

Un litru de ulei alimentar uzat poluează un milion de litri de apă, atât cât consumă un adult în 14 ani. De asemenea, un litru de ulei alimentar uzat aruncat pe sol afectează fertilitatea acestuia pentru o perioadă de cinci ani, timpul necesar acestui deșeu ca să se descompună. Dacă este refolosit de mai mult de două - trei ori, uleiul devine periculos pentru sănătatea umană. Astfel, favorizează apariția celulelor cancerigene și mărește riscul de accidente vasculare cerebrale. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 09 Februarie 2017
Stire din Economie : Economia, pe scurt
Pagina a fost generata in 1.8825 secunde