Mai mult plastic decât pește în oceanele lumii

277
Mai mult plastic decât pește  în oceanele lumii - maimultplastic-1485364664.jpg

Articole de la același autor

Mii de tone de deșeuri din plastic sunt colectate, anual, de pe plajele lumii, aduse de valurile oceanelor și mărilor. De fapt, o remorcă plină cu plastic ajunge în apele oceanelor și mărilor în fiecare minut, iar situația se va înrăutăți, sunt de părere experții în protecția mediului. 


Potrivit unui raport al fundației navigatoarei Ellen MacArthur, citat de The Guardian, plasticul va avea nevoie de tot mai mult petrol în ultimii ani, urmând să ajungă la 20 la sută din producția de țiței până în 2050. În prezent, doar 5 procente sunt destinate producerii de mase plastice.


Producția plasticului a crescut de 20 de ori din 1964 până în prezent, ajungând la 311 milioane de tone în 2014. Până în 2035, cantitatea se va dubla. 


În ciuda cererii în creștere, doar 5 la sută din plastic este reciclat, în timp ce 40 la sută ajung în gropi de gunoi, iar o treime în ecosisteme fragile, precum oceanele Pământului. Restul este ars pentru a genera energie. Plasticul provoacă numeroase probleme de mediu. Cel puțin opt tone de plastic ajung în ocean - echivalentul unei mașini de gunoi - în fiecare minut. În 2030, vor fi două pe minut, iar în 2050 - patru. 


Astfel, dacă în prezent la fiecare trei tone de pește există o tonă de plastic în apele oceanelor, în 2050, peștele va fi în inferioritate. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4786 secunde