Amenzi pentru cei care răscolesc gunoaiele

323

Articole de la același autor

Fiecare dintre noi am văzut, cel puțin o dată, copii sau chiar și adulți care scormonesc în gunoaie, printre blocuri. Poliția Locală i-a și amendat pe cei care răscolesc gunoaiele, la sesizarea constănțenilor, însă nu se știe și câți din cei care au fost amendați și-au plătit datoria. 


"Având în vedere sesizările cu privire la răscolirea gunoiului din containere sau locuri special amenajate și ținând cont de competențele Poliției Locale și de numărul de lucrători aferent serviciului de ordine publică, în perioada ianuarie - aprilie 2017 au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea articolului nr. 5, punctul 2 din HCL 184/2013, valoarea acestora fiind de 6.000 de lei", explică purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Constanța, Valentina Chiriță. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5229 secunde