Analizele medicale gratuite, efectuate după principiul "primul venit, primul servit"

1864
3 min citire
Analizele medicale gratuite, efectuate după principiul
Găsirea unui laborator care efectuează analize medicale gratuite este o adevărată piatră de încercare a perseverenței bolnavilor constănțeni. Pentru că nu au garanția că vor primi fondurile pentru decontarea analizelor gratuite, reprezentanții laboratoarelor au început să renunțe la programări și preferă să aplice politica "primul venit, primul servit".
Bolnavii știu deja că, dacă vor să beneficieze de analize medicale gratuite, trebuie să se adreseze laboratoarelor medicale din vreme și să-și facă programări pentru primele zile ale lunii - pentru că fondurile alocate de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanța, dacă există, sunt epuizate în primele zile.
Iar cum începutul lunii octombrie se apropie, laboratoarele au început să fie luate cu asalt. Spre deosebire de lunile trecute, o parte a unităților nu mai fac programări, iar bolnavii sunt sfătuiți să se prezinte pe 1 octombrie direct pentru efectuarea analizelor medicale. Iar dacă au noroc și se numără printre primii sosiți, vor beneficia de gratuitate. Dacă nu, fie pot încerca la un alt laborator, fie apelează la varianta contra-cost. Explicația care ne-a fost oferită de reprezentanții labo-ratoarelor este că nu mai au siguranța că vor primi banii aferenți decontării analizelor gratuite.
Plafoanele ajung
pentru o zi sau două
Astfel procedează angajații de la CMI Rugină Claudia. "Nu mai facem programări, pentru că nu știm când vom primi fondurile și pentru câte analize vor ajunge. În plus, nu vrem să se inter-preteze că există favoritisme. Motiv pentru care, atunci când vine omul la laborator, află dacă are gratuitate sau nu. În fiecare seară, noi calculăm dacă mai avem fonduri sau nu și dacă mai facem analize gratuite în ziua ur-mătoare", ne-a spus repre-zentantul laboratorului, adăugând că bolnavii interesați se pot prezenta de la 1 octombrie.
Aceeași politică, a întâietății primului care se prezintă, se aplică și la Medical Analysis. "Avem plafon pentru o singură zi și nu facem programări. Bolnavii pot veni pe 1 octombrie, între orele 7,00 - 10,00 și pot face analizele gratuit", a precizat cadrul medical. În cele trei ore vor putea fi prelevate probe, pentru analize gratuite, de la 45 sau 50 de constănțeni.
Laboratoarele așteaptă să le intre banii în cont
Alte laboratoare au început deja să programeze pacienții, limitându-se totuși la un număr redus. În ultimele luni, laboratorul Steaua Sudului a micșorat drastic numărul persoanelor care beneficiază de analize gratuite. "Am primit doar un sfert din banii necesari, mai trebuie să primim încă fondurile din iulie. Cu toate acestea, încercăm să-i ajutăm pe cei din mediul rural, cu afecțiuni de oncologie sau în cârje", a afirmat asistenta Rodica Nicola. Până în prezent, sunt programate deja aproximativ 20 de persoane, dintre care majoritatea pensionari. Locuri mai sunt, puține ce-i drept, dar în funcție de afecțiune și de urgență mai pot fi strecurați pacienți.
Programări se mai fac și la Bravimed SRL, dar în limita a aproximativ 90 de locuri. "Nu am primit fondurile, nu știm când ne vin, dar facem programări pentru două zile. Să vedem ce vom face în luna decembrie, pentru că atunci vom mai putea face analize gratuite doar la aproximativ 35 de persoane, pentru că vom primi și mai puțini bani", a afirmat asistenta de la Bravimed.
Cele mai multe laboratoare preferă însă să aștepte să le intre banii în cont. Motiv pentru care, angajații de la Synevo, Pro Diagnostic, NPA Laborator Analize Medicale, IDS Laborator, Romar Clinic, CDT Dr. Ciovică îi sfătuiesc pe pacienții să revină în primele zile ale lui octombrie, pentru a-i informa când să se prezinte pentru analizele medicale. Angajații de la CDT Dr. Ciovică ne-au spus că speră să asigure analize medicale gratuite spre sfârșitul lunii octombrie, dacă în primele zile nu se va putea, mai ales că nu au mai făcut din luna mai.
Conducerea CJAS Constanța susține însă că problema analizelor medicale gratuite este pe cale să se rezolve. Dr. Liviu Mocanu, președintele instituției, ne-a declarat că pentru luna septembrie au fost alocați 900.000 de lei către laboratoare, iar în octombrie suma va urca la 1,2 milioane de lei. Banii sunt suficienți, spune medicul, pentru a acoperi restanțele CJAS către laboratoare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0348 secunde