Anchetă la morga Spitalului Judeţean Constanţa. „Am fost cutremurat de imagini”

416

Articole de la același autor

Este anchetă la morga Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, după ce au apărut, în spaţiul public, imagini video cu cadavrele pacienţilor morţi de COVID-19 depozitate în curtea instituţiei. În timp ce Direcţia de Sănătate Publică Constanţa susţine că procedura nu încalcă regulile şi că activitatea se desfăşoară cu dificultate din cauza numărului mare de decese, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu, se declară cutremurat de imaginile respective.

Un constănţean a făcut public un filmuleţ realizat cu telefonul mobil, în curtea morgii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde sunt aduşi pacienţii care au decedat în urma infecţiei cu noul coronavirus. În videoclip se vede cum sacii cu cadavrele sunt scoase dintr-un container aşezat în apropierea intrării în morgă. Tărgile sunt pur şi simplu lăsate în curte, aliniate una lângă alta. În tot acest timp, în curte sunt mai multe persoane, ce par a fi rude ale celor decedaţi. Se poate observa cum un bărbat merge către una dintre tărgi, angajaţii îmbrăcaţi în combinezoanele albe deschid unul dintre saci, omul pare să recunoască persoana decedată, iar sacul este închis la loc.

Aceiaşi angajaţi care manipulează tărgile şi sacii negri, aşează sicriele direct pe caldarâm, pun sacul în sicriu, închid capacul şi apoi îl duc la maşina mortuară.



Angajaţii se plâng că sunt înjuraţi de aparținători


Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Constanţa susţin că procedura nu încalcă regulile şi o explică prin numărul mare de decedaţi din ultima perioadă. „Procedura în ceea ce priveşte predarea decedaţilor este standard şi se respectă întru totul: decedaţii sunt predaţi aparţinătorilor atunci când există rezultatul scris al testului PCR şi în conformitate cu acesta, respectându-se regulile de predare a cadavrelor infectate cu SARS-CoV-2. Din momentul predării decedatului către aparţinători, toate manevrele de aşezare în sicriu şi manipulare a sicriului sunt efectuate de către angajaţii caselor de servicii funerare. În ultima perioadă, volumul de muncă a crescut considerabil, numărul de posturi de depozitare la morgă a fost suplimentat, iar angajaţii fac eforturi pentru ca activitatea să se desfăşoare fără sincope. Cu toate acestea, vă aducem la cunoştinţă că, din ce în ce mai des, ne confruntăm cu o atitudine ostilă din partea multor aparţinători, care recurg la injurii şi ameninţări la adresa personalului din cadrul Serviciului de Anatomie Patologică”, explică Tudorel Ene, purtătorul de cuvânt al DSP Constanţa.

Verificări administrative

Între timp, președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, a dispus trimiterea de urgență a Corpului de Control, la Serviciul Clinic de Anatomie Patologică din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța, în vederea efectuării unui control administrativ. „Am fost cutremurat de imaginile apărute în spațiul public constănțean de la morga Spitalului Județean. În acest sens, am dispus de urgență un control pentru a avea o imagine cât mai clară asupra celor care au apărut în presă. Corpul de Control va face o verificare asupra tuturor elementelor administrative, respectiv logistice ale Spitalului Județean. Prioritate va avea capacitatea de suport pentru morgă, în acest sens vom sprijini unitatea medicală cu tot ceea ce este nevoie pentru o bună funcționalitate în condițiile impuse de situație”, a declarat președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.8007 secunde