Angajat mort după o baie în mare. Cazul este cercetat de ITM

424
Angajat mort după o baie în mare. Cazul este cercetat de ITM - angajatmort-1629218873.jpg
Inspectoratul Teritorial de Muncă din Constanţa (ITM) cercetează, la acest moment, mai multe accidente survenite la locul de muncă al unor angajaţi, dintre care unul soldat cu decesul salariatului. În cursul zilei de 16 august, un lucrător comercial s-a aventurat în apa mării pentru a se răcori şi nu a mai revenit la serviciu. Reprezentanţii ITM spun că în jurul orei 16.25 a fost apelat numărul de urgenţă 112 şi a fost comunicat faptul că lucrătorul respectiv a intrat în mare, în zona plajei H2O Mamaia Nord şi nu a mai ieşit. Din nefericire, două ore mai târziu a fost găsit decedat. Acesta este motivul pentru care cazul a intrat în atenţia ITM Constanţa, fiind desemnat un inspector de muncă pentru efectuarea cercetărilor.

În baza constatărilor efectuate de acesta, a declaraţiilor martorilor şi a documentelor preluate de la societate vor fi stabilite împrejurările şi cauzele care au condus la producerea evenimentului, precum şi reglementările legale încălcate şi pe cale de consecinţă răspunderile şi măsurile ce se impun a fi luate pentru prevenirea altor cazuri similare.  

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.5994 secunde