Angajaţii Primăriei Constanța au învăţat cum să se comporte în caz de incendiu

187
< 1 min citire
Angajaţii Primăriei Constanța au învăţat cum să se comporte în caz de incendiu - x-exercitiu-1748522571.jpeg
În cursul zilei de joi, 29 mai, angajații Primăriei Constanța au participat la un exercițiu practic de evacuare și intervenție în caz de incendiu, desfășurat la sediul instituției din bulevardul Tomis nr. 51. Activitatea a fost organizată de Serviciul Protecție Civilă din cadrul primăriei, cu sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea”.
Exercițiul a făcut parte din „Planul de Pregătire în Domeniul Situațiilor de Urgență", aprobat de ISU „Dobrogea”, având ca obiectiv principal verificarea modului în care angajații reacționează în fața unei situații de urgență. Au fost simulate scenarii reale, testând timpii de reacție, fluxul informațional de alertare, evacuarea în condiții de siguranță, acordarea primului ajutor și intervenția pentru stingerea incendiului.
De asemenea, pe lângă partea teoretică, angajații au fost implicați direct în utilizarea mijloacelor de primă intervenție, stingând un incendiu simulat sub supravegherea specialiștilor. Precizăm că activitățile de acest tip vor continua și în perioada următoare, ca parte a eforturilor permanente de instruire și perfecționare a personalului în domeniul situațiilor de urgență.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0397 secunde