ANM. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni, la Constanța

109
ANM. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni, la Constanța - vremeamaine-1396266697.jpg

Articole de la același autor

Administrația Națională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluției valorilor termice și a precipitațiilor în intervalul 31 martie - 13 aprilie, pentru toate regiunile din țară: Banat, Crișana, Trabsilvania, Maramureș, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia și la munte. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. 


Sunt prognozate temperaturile maxime și minime, mediate pentru fiecare fiecare regiune a țării și adaptate local cu modele statistice și sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariție a precipitațiilor.


În Dobrogea, în prima parte a intervalului, regimul termic va avea oscilații considerabile, de la medii ale temperaturilor maxime de 15 - 16 grade în primele două zile, până la doar 9 -10 grade la mijlocul săptămânii și din nou în week-end. Cea de-a doua săptămână va debuta cu o încălzire a vremii, apoi nu vor mai fi variații termice importante, maximele urmând a se situa în apropierea mediilor climatologice specifice datei din calendar, respectiv în jurul a 14 grade. În privința temperaturilor minime, media pe întreaga regiune va fi pozitivă pe tot parcursul perioadei de prognoză și va oscila între 2 și 7 grade.


Vor fi condiții ca, pe arii restrânse, să plouă slab, până în jurul datei de 5 aprilie când ploile se extind. În cea de a doua săptămână probabilitatea de apariție a ploilor va crește după data de 8 aprilie.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 29 Martie 2014
Stire din Social : Cum va fi vremea la Constanța, mâine
Pagina a fost generata in 0.5253 secunde