În evidența Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă figurează, astăzi, 14.930 de posturi. Acestea provin din declarațiile agenților economici privind locurile de muncă vacante.
Cele mai multe posturi sunt în județul Cluj – 2.030, în municipiul București – 1.161 și în județul Prahova – 1.085. În județul Constanța, AJOFM propune 236 de posturi.
La nivel național, pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite 1.297 locuri de muncă, după cum urmează: 81 - programator, 65 - inginer mecanic, 60 - analist servicii client, 42 - agent de vânzări, 42 - inginer de sistem software, 34 - inginer de sistem în informatică, 26 – consilier, expert, inspector, referent, economist în economie generală, 24 - inginer construcții civile, industriale și agricole, 22 - manager de zonă, 21 - administrator credite etc.
Pentru persoanele cu studii medii, profesionale și lucrători necalificați sunt disponibile 13.633 locuri de muncă, dintre care: 1. 537 - confecționer-asamblor articole din textile, 838 - muncitor necalificat în industria confecțiilor, 683 - muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor, 387 - operator confecționer industrial îmbrăcăminte din țesături, tricotaje, materiale sintetice, 382 - șofer autocamion/mașină de mare tonaj, 366 - lucrător comercial, 362 - montator subansamble, 250 - agent de securitate, 245 - muncitor necalificat în agricultură, 243 - agent servicii client etc.
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă de domiciliu sau de reședință sau pot accesa adresa de internet http://www.semm.ro/LMV/home.seam, unde pot vizualiza locurile de muncă vacante oferite în fiecare județ, pe meserii, precum și persoanele de contact cărora le pot solicita informații suplimentare.