Antreprenorii care aleg
ING pentru afacerea lor pot acum să își deschidă contul de companie online,
direct din platforma web sau aplicația mobilă Home’Bank. Fără drumuri la bancă,
aceștia pot iniția procesul de oriunde și oricând, fără a fi necesare
documente, apeluri video sau fotografii.
O parte din informații sunt precompletate prin interogare la Oficiul Național
al Registrului Comerțului, așadar întregul proces durează cel mult 15 minute.
Nu sunt percepute
costuri pentru deschiderea de cont. Mai mult, până la finalul lunii februarie, noii
clienți vor primi gratuit, pentru o perioadă de 3 luni,
pachetele
ING Fix Util, ING Fix Online și ING Fix Valută,
care includ cont, card și acces la platforma de internet banking ING Business,
dar și tranzacții gratuite.
Procesul digital este disponibil pentru afacerile deținute de un asociat si
administrator unic, rezident în România, cu compania activă, înregistrată la
Registrul Comerțului și cu o cifră de afaceri anuală mai mică de 22 de milioane
lei.
„În
ultimii ani, am depus toate eforturile să extindem gama de produse și servicii
digitale pentru antreprenori, cu accent pe simplitate, inovație și o experiență
de utilizare fluidă. Digitalizarea deschiderii de cont este încă un pas important
pentru strategia noastră de banking și mai și pentru afaceri mici și mijlocii. Este
chiar poarta de acces către universul produselor digitale ING, care oferă unui
antreprenor toate instrumentele esențiale pentru a-și gestiona afacerea simplu
și rapid.
Printre
ultimele inovații digitale lansate, menționez: actualizarea datelor, accesarea
unui credit cu rambursare în rate egale sau a unei linii de credit, deschiderea
unui cont suplimentar, de economii în lei sau a unui depozit la termen în euro,
modificarea componentelor sau schimbarea pachetului clientului, dar și
adăugarea de noi utilizatori în ING Business,
toate disponibile în platforma de internet banking. Vom
continua să inovăm, pornind chiar de la conversațiile cu clientii, care
reprezintă cea mai valoroasă sursă a noastră de inspirație.” - Ionuț
Stan, Director Dezvoltare Produse Persoane
Juridice, în cadrul diviziei Business Banking, ING Bank România.
Cum se
deschide online contul de companie?
Pentru deschiderea
digitală a contului de companie, este necesar ca antreprenorii să fie și
clienți ING persoană fizică pentru a putea accesa Home’Bank.
Astfel, clienții ING
persoană fizică își pot deschide contul de companie direct din meniul „Produse”
din Home’Bank, accesând opțiunea „Cont pentru afacerea ta”.
Dacă nu sunt deja clienți ING, antreprenorii își pot deschide contul de
persoană fizică 100% online, gratuit, în Home’Bank sau într-un office ING, pe
loc.
Mai multe detalii
despre deschiderea online a contului de companie pentru antreprenori pot fi
accesate
AICI.
ING
ING Bank România este parte a ING Group, instituție financiară
internațională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 38 de
milioane de clienți individuali, companii sau instituții din peste 40 de țări.
Înființată în 1994, ING Bank România este în prezent o bancă universală,
oferind produse și servicii tuturor categoriilor de clienți – companii mari și
mici, instituții financiare, mici antreprenori și persoane fizice. ING Bank
România este singura bancă cu o creștere organică din top 10 bănci locale după
active, fără achiziții de portofolii de clienți sau alte bănci. ING Bank
România este o bancă universală cu peste 1,7 milioane de clienți din trei
segmente de business: persoane fizice (retail), companii IMM-uri &
Mid-Corporate și Wholesale Banking. Misiunea
ING este aceea de a-i susține pe oameni să fie cu un pas înainte, în viață și
în afaceri.