APIA: plata aferentă Campaniei 2016, între 16 octombrie și 1 decembrie

217
APIA: plata aferentă Campaniei 2016, între 16 octombrie și 1 decembrie - apia-1472832003.jpg

Articole de la același autor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 16 octombrie - 1 decembrie, va efectua plata în avans aferentă Campaniei 2016. Potrivit legii în vigoare, "plățile din cadrul schemelor de sprijin și al măsurilor se fac în perioada 1 decembrie - 30 iunie a anului calendaristic următor. Plățile se fac în maximum două tranșe, în perioada menționată. În pofida primului și celui de-al doilea paragraf, statele membre pot plăti, înaintea datei de 1 decembrie, dar nu înaintea datei de 16 octombrie, avansuri de până la 50 % în cazul plăților directe și de până la 75 % în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale", potrivit APIA Constanța. 


De asemenea, precizăm că până la acest moment, APIA a efectuat plăți pentru Campania 2015, în valoare de 1.936,12 milioane euro pentru un număr de 929.420 beneficiari (98,44 % din numărul total de beneficiari), pe toate tipurile de fonduri (Fondul European de Garantare Agricolă - FEGA), Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (FEADR) și Buget.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.8794 secunde