Aproape 300 de persoane au participat la cursuri de formare profesională

161
Aproape 300 de persoane au participat la cursuri de formare profesională - formare2-1645452119.jpg

Articole de la același autor

Luna trecută, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a cuprins în programele de formare profesională din întreaga țară, un număr de 280 persoane. Dintre acestea, 236 sunt șomeri, iar 11 sunt persoane beneficiare de formare la locul de muncă prin programe de ucenicie. De asemenea, alte 33 persoane participante la aceste cursuri fac parte din categoria celor care nu beneficiază de gratuitate, potrivit prevederilor legale în vigoare şi 298 persoane beneficiază de servicii gratuite, altele decât şomerii.

Totodată, în perioada de referinţă au fost organizate 17 programe de formare profesională gratuite dintre care nouă programe de calificare/recalificare şi opt programe de iniţiere, perfecţionare sau specializare. Principalele meserii/ocupaţii, în funcție de numărul de participanți, pentru care s-au organizat programele de formare profesională gratuite pentru şomeri în prima lună a anului 2022, sunt: instalator instalaţii tehnico sanitare şi gaze; inspector în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă; operator introducere, prelucrare, validare date; infirmieră; bucătar; îngrijitor spaţii verzi; manichiurist pedichiurist; referent resurse umane etc. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2995 secunde