Aproape jumătate din reclamațiile la OPC, dovedite neîntemeiate

115
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța a înregistrat în anul 2012 4.150 de petiții. Conform raportării făcută cu prilejul Zilei Mondiale a Consumatorilor, numai 60 la sută din totalul reclamațiilor s-au dovedit la fi întemeiate (2.463). 

"118 petiții au fost redirecționate spre alte instituții abilitate, iar 121 de petiții au fost retrase ulterior. Cele mai multe petiții s-au înregistrat la servicii de internet, cablu și telefonie – 682, furnizare de energie electrică – 215, servicii de telefonie mobilă – 194, bunuri alimentare – 160, produse și servicii financiare – 159, servicii pachete turistice – 102, facturare energie termică în incinte cu repartitoare – 90, furnizare apă potabilă și canalizare – 81, servicii de transport auto persoane inclusiv taxi – 37", a precizat comisarul șef al CJPC Constanța, Dionisie Culețu.

Pentru corectat informare a consumatorilor și pentru a le da acestora posibilitatea să afle informații referitoare la modul în care se pot face sesizări și reclamații cu privire la produsele și/sau serviciile ce le sunt puse la dispoziție, operatorii economici au obligația să afișeze numărul de telefon denumit Telefonul consumatorului – Infocons – 021/91551 și adresa și numerele de telefon de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, 0241/550.550.

"Recomandăm consumatorilor, ca prim pas în apărarea drepturilor lor, să aducă la cunoștința vânzătorilor/prestatorilor (în scris) orice nemulțumire legată de produsele/serviciile achiziționate și doar în cazul în care nu au găsit înțelegere și le-au fost lezate drepturile să se adreseze instituțiilor competente", mai explică Dionisie Culețu. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2139 secunde