Artista din căminul de bătrâni. Unei foste educatoare, de 80 de ani, îi ies din mâini adevărate opere de artă

Prin mâinile ei au trecut zeci de generaţii de copii, ai căror primi paşi i-a îndrumat cu multă afecţiune, răbdare şi profesionalism. Acum, la vârsta pensiei, fostul cadru didactic este pasionat de rebusuri (ar face aşa ceva toată ziua, dacă ar putea), pictură (realizează nişte tablouri minunate), croitorie şi împletituri de toate felurile.

În scurta noastră vizită în eleganta ei garsonieră de la etajul I al căminului, octogenara ne-a arătat, rând pe rând, lucrările ei, „averea” pe care o ţine cu multă grijă în cutii şi cutiuţe, pentru ca nu cumva să se strice. În dulapuri stau la loc de cinste împletiturile, majoritatea în culori vii, cu roşu, galben, roz ş.a.m.d. Pe un perete şi-a etalat câteva picturi, pe un altul nişte tablouri realizate din sâmburi de fructe, pictaţi ulterior, iar pe lângă ei îşi fac loc o sumedenie de floricele şi alte decoraţii care au rolul de a întregi superba lucrare.

Chiar dacă nu mai vede bine şi aşteaptă de pe o zi pe alta programarea pentru operaţia de cataractă, distinsa doamnă nu se lasă deloc, munceşte zilnic la lucrările ei şi adoră nuanţele deschise, pentru că o fac să se simtă bine. Aşa cum îşi aminteşte de metoda de lucru pentru care a optat la fiecare dintre operele ei de artă, aşa rememorează şi anii tinereţii, cum a ales cariera de dascăl şi cât de importantă a fost pentru ea meseria de educator.

„Satul meu se numea Poieniţa. Acolo am făcut clasele primare. Din păcate, tata a murit când eu eram foarte mică, aşa că mama a trebuit să se descurce singură cu patru copii. Ştiu că i-a fost greu, dar a rezistat. După ce am terminat clasa a VII-a, am venit în Constanţa, la Liceul Pedagogic. După absolvire, un pic mai târziu, am fost repartizată educatoare la Pecineaga. Între timp, am făcut şi Institutul, să ies profesor de limba română, dar nu am profesat, am ales să rămân educatoare.

Mi-a plăcut foarte mult lucrul cu copiii. Este adevărat că sunt gălăgioşi, dar în acelaşi timp, minunaţi. Aşa că am rămas cu aceste suflete frumoase timp de 40 de ani, mi-am dat toate gradele şi am conturat caractere până când m-am pensionat”, ne-a mărturisit femeia.

După ce a ajuns la căminul de bătrâni, în anul 2005, copiii din viaţa ei au fost înlocuiţi cu locatarii centrului, iar lucrările pe care le realiza pentru micuţi sau cu ei le-au luat locul cele realizate cu ajutorul croşetei, andrelelor. „Am încă multe materiale aici în cameră, dar nu am timp să le fac. O asociaţie ne-a rugat în urmă cu ceva timp să facem nişte fulare, iar banii obţinuţi din vânzarea lor ajung la persoanele neajutorate. De pictat, pictez ce am chef. Mă inspir, uneori, după alte modele, din reviste sau diferite cataloage. De exemplu, la biserica noastră era un ceas care mi-a plăcut, i l-am cerut părintelui să mă inspir după el şi să-i conturez forma. Pentru o altă lucrare aveam la îndemână nişte flori uscate, la presă, foi de la porumb. Le-am combinat pe toate şi am reuşit să fac un alt tablou”, a mai spus ea. În acest fel, nu simte când trec zilele, iar acestea sunt, evident, încununate de noi şi noi succese.