Asfaltarea podului IPMC, praf în ochii constănțenilor

1098
Asfaltarea podului IPMC, praf în ochii constănțenilor - 56ea08f018e439ea7df1981809d02839.jpg
Zona podului IPMC arată ca după un bombardament. Chiar dacă Primăria Municipiului Constanța a scos ceva bani din fundul sacului și a peticit gropanele de pe latura circulabilă, pasajul rutier "Filimon Sârbu" nu prea inspiră încredere pentru cei care trebuie să treacă pe acolo. Faimoasa "reparație" ce s-a petrecut în week-end-ul trecut nu este decât un covor, fie el și de asfalt, peste mizeria măturată și ascunsă acolo. Nu este decât un praf (la propriu) în ochii șoferilor.

Ca o gospodină zeloasă ce e, Primăria Constanța și-a suflecat mânecile, a luat măturoiul în mână și a îndesat tot gunoiul sub preș. Consolidarea podului, atât a tronsonului circulabil, cât și a celui necirculabil, reabilitarea întregii zone, incluzând îndepărtarea pietroaielor ce atârnă deasupra locuitorilor din zonă, astea mai au de așteptat.
Eterna scuză invocată - lipsa banilor. Acum primăria și-a rupt de la gură 400.000 de lei pentru operațiunea de asfaltare, dar adevăratele lucrări, necesare cât mai urgent, înainte să se întâmple o tragedie, costă mult mai mult. Reprezentanții autorităților locale consideră că banii respectivi ar trebui să vină de la Guvern, pe considerentul că podul IPMC este singura cale de acces către port, acesta fiind al României, nu al Constanței. Viceprimarul Decebal Făgădău recunoaște că recenta reparație va ține maximum un an și consideră că "nu este normal ca o investiție majoră să fie aruncată în sarcina Consiliului Local, atâta vreme cât ea servește în principal portul României".

Investiție fără fond
În ceea ce privește structura de rezistență, Primăria a comandat o expertiză, aflată încă în curs de efectuare. "Pe viitor, pe măsură ce studiază și aprofundează anumite soluții, putem ajunge la soluții radicale, precum închiderea totală a podului sau la soluții limitative gen accesul tirurilor numai între anumite ore, limitări de viteză sau de gabarit. Însă, dacă tot cheltuim patru miliarde de lei pe anul acesta, pentru această lucrare, fără o investiție de fond din partea Guvernului nu rezolvăm nimic", a precizat Decebal Făgădău. Potrivit viceprimarului, fondurile necesare pentru reabilitarea întregului pasaj ar putea ajunge la 5 milioane de euro.

Capcane periculoase
Între timp, însă, partea dezafectată e o adevărată capcană pentru locuitorii celor câteva case de sub pod. În urmă cu numai două luni de zile, o familie s-a trezit cu două dale de beton armat în curte, căzute de pe marginea pasajului. Alte câteva dale stau "agățate de un fir de păr", gata să cadă și ele. Autoritățile, care aveau măcar datoria de a conserva "situl", s-au mulțumit cu împrejmuirea zonei și ridicarea pietroaielor din curtea omului. De asemenea, între cele două laturi, sunt goluri late de aproape un metru. Pe alocuri, acestea sunt acoperite de grilaje, însă, în multe porțiuni, un pas greșit ar putea însemna prăbușirea direct pe carosabilul Bulevardului I.C. Brătianu. Nu am vrea ca, la un moment dat, să rebotezăm podul IPMC din podul nimănui în podul morții.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2023 secunde