"Fetița-pasăre" are tot atâtea boli câți ani are

6429
La școală nu a mers, în total, mai mult de două luni. În schimb, tot personalul de la Pediatrie din Spitalul Județean Constanța o cunoaște. Când era micuță, i se spunea "Fetița-pasăre", pentru că nu putea să plângă sau să vorbească și scotea niște zgomote asemănătoare cârâielilor unei păsări. Între timp, a învățat să vorbească, dar acum pare că fiecare nouă internare mai scoate la iveală o boală.
Cristina Panainte mai are puțin și împlinește opt anișori. Este la vârsta când ar trebui să buchisească literele, să învețe adunarea și scăderea și să se joace cu păpușile. În toamna anului trecut a început clasa I la școala din Dorobanțu, dar nu a mers decât câteva zile în septembrie și februarie și vreo trei zile în martie. În rest, a fost internată în Spitalul Județean Constanța - unde se află din nou, de ieri, pentru a urma un nou tratament.

Stop cardio-respirator la două luni de viață
Mama, Mihaela Panainte, ne-a povestit că fetița a fost bolnăvicioasă de la naștere. A fost diagnosticată cu laringomalacie - avea laringele moale - și scotea niște sunete precum o pasăre. La două luni, a fost aproape să o piardă, după ce a făcut stop cardio-respirator resuscitabil în momentul în care a fost vaccinată. Tocmai din acest motiv, nici până în prezent, copilei nu i-a fost făcut niciunul dintre vaccinurile obligatorii. Nu se încumetă niciun doctor.
Cu trecerea timpului, starea de sănătate a fetiței nu s-a ameliorat. "Nu ia în greutate, nu crește, la opt anișori cântărește doar 14 kilograme. Nu poate să respire, noaptea sunt mereu atentă la ea pentru că se sufocă. Transpiră foarte mult din mânuțe și tălpi, este alergică la toate, inclusiv la medicamente", ne-a spus mama micuței.

Opt boli depistate până în prezent
Deși au venit aproape lunar la spital, până în toamna anului trecut, medicii nu vedeau niciun semn de îngrijorare: "Îmi spuneau că are laringomalacie și bronhopneumonie acută". Dar starea de sănătate a fetiței se agrava, iar complicațiile păreau că apar de la o zi la alta. "I-au luat probe de sânge și le-au trimis la București și au început să-mi spună ce boli are. Are opt boli deja, după cum mi-au spus doctorițele și mai trebuie să-i facă niște analize", ne-a mărturisit mama fetiței, aproape plângând.
Referatul întocmit de specialiștii spitalului, pentru a fi anexat la dosarul pentru grad de handicap înaintat la Protecția Copilului, este o înșiruire de boli: hipotrofie staturo-ponderală, hipopituitarism, retard psihic ușor (QI 60), prurigo atopic, gastrită cronică, infecție cu toxocara canis, boala celiacă.
În salonul de la etajul opt al spitalului, unde sunt internate mama și fiica, se așterne liniștea. "Mami, vreau pizza" - se aude glasul fetiței care, în ciuda bolilor pe care cu greu le-ar putea duce un om mare, zâmbește. Mama plânge. Nu-i poate da pizza - nu are voie să mănânce nimic cu gluten, dar nici nu are bani.
Din puținul pe care îl are (singura sursă de venit este un ajutor social de 180 de lei și alocațiile celor trei copii) și din ce a împrumutat, va trebui să plătească analizele medicale. Doctorița a anunțat-o, încă de la sfârșitul lui martie, că va trebui să plătească peste 1.200 de lei pentru testele medicale. Dacă ar fi respectată legislația, nu ar trebui să scoată niciun leu din buzunar pentru analizele medicale, căci ar fi decontate de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate. În fapt, sănătatea fetiței ei este prinsă la mijloc între laboratoarele care nu primesc fonduri, în consecință nu mai fac analize gratuite, și reprezentanții CJAS care susțin că nu au bani. Femeia, care își crește singură cele trei fete (cea mai mare are 13 ani), are nevoie de ajutorul nostru pentru a-și trata copila bolnavă. Persoanele care o pot ajuta, o pot găsi la numărul de telefon 0762/306.706.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2472 secunde