Asociația "Dăruiește Aripi", premiată la București

263
Asociația

Articole de la același autor

Anul acesta, Asociația "Dăruiește Aripi" a câștigat premiul I la secțiunea Sănătate, în cadrul Galei Societăți Civile 2019, la Ateneul Român. Proiectul câștigător este "Dezvoltarea Registrului Național al Cancerelor la Copil în România" (RNCCR). 
Potrivit reprezentanților asociației, RNCCR constituie unul din cele mai importante instrumente în cunoașterea reală a situației cancerului la copil din România, prin prelucrarea datelor reale la nivel național și dezvoltarea rețelei de registratori în oncologia pediatrică. 


"Cancerul la copil reprezintă nu numai o problemă de sănătate foarte gravă, ci și un test de performanță a sistemului de sănătate și protecție socială al unei țări, precum și o uriașă încărcătură emoțională care mișcă resorturile profunde de compasiune și generozitate ale unei societăți. În România, medici și pacienți sunt lipsiți de cea mai importantă muniție de care au nevoie pentru a accesa resursele la care au dreptul - cifrele. Medicii nu-și cunosc propriile statistici (numărul de cazuri tratate, răspunsul la tratament), cu atât mai puțin, la nivel național, nu se știau cazurile noi anual, unde și ce se întâmplă cu ele, datele vehiculate în spațiul public, bazându-se pe estimări și modele matematice aplicate de organismele internaționale de cercetare a cancerului", a declarat Alina Pătrăhău, fondator "Dăruiește Aripi". Ea a precizat că, pe viitor, cu ajutorul Registrului Național al Cancerelor la Copil în România (RNCCR) vom putea cunoaște în timp real numărul de cazuri noi în fiecare an, distribuția geografică, tipurile de tumori și șansele de supraviețuire, cât și standardele de îngrijire furnizate în clinicile de oncologie pediatrică.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4642 secunde