Asociaţiile de proprietari pot ridica procesele verbale de stabilire a consumurilor de energie termică

207
Asociaţiile de proprietari pot ridica procesele verbale de stabilire a consumurilor de energie termică - xasociatii-1659598304.jpg

Articole de la același autor

Societatea Termoficare Constanţa SRL informează populaţia că începând de joi, 4 august, până sâmbătă, 6 august, reprezentanţii asociaţiilor de proprietari/locatari care nu au transmis până la această dată o adresă de e-mail pentru corespondență, sunt invitați la punctele termice stabilite să ridice procesele verbale de stabilire a consumurilor de energie termică aferente lunii iulie 2022. Programul este între orele

8:30 - 10:30 și 14:00 - 16:00.

Spre deosebire de anii anteriori, în conformitate cu prevederile Legii 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, aceștia beneficiază de supliment pentru energie în sumă fixă pentru apă caldă menajeră. De asemenea, reprezentanţii legali ai asociaţiilor de proprietari au obligaţia să împartă consumurile de energie termică pentru apă caldă menajeră pentru fiecare beneficiar de ajutor în parte şi să depună borderoul respectiv la una dintre casieriile societății Termoficare Constanța SRL, în intervalul orar 8:00 - 12:00 și 12:30 - 16:30 sau în format electronic la adresa [email protected]. Atenţie! În borderourile cuprinzând beneficiarii de ajutoare de apă caldă menajeră pe care reprezentanții asociațiilor de proprietari le înaintează către societatea Termoficare Constanța SRL, consumurile de energie termică aferente fiecărui beneficiar vor fi exprimate în mod obligatoriu în MWh. Termenul limită pentru depunerea borderourilor cuprinzând consumurile individuale ale beneficiarilor de ajutoare aferente lunii iulie 2022, este luni, 8 august, ora 12:00. Pentru asociațiile care depun borderoul ulterior termenului specificat, facturile fiscale aferente lunii iulie 2022 nu vor mai fi diminuate cu valoarea ajutoarelor. Acestea vor fi decontate în cursul lunilor următoare, după depunerea borderourilor. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4485 secunde