Astăzi este ultima zi pentru ridicarea cărților de muncă de la ITM

581
Astăzi este ultima zi pentru ridicarea cărților de muncă de la ITM - itmgrevabatranicoadaghiseu1-1309361786.jpg

Articole de la același autor

30 iunie 2011 este ultima zi în care se mai pot ridica vechile cărți de muncă de la Inspectoratul Teritorial de Muncă. Oficial, după această zi, carnetele vor fi păstrate exclusiv în arhive. Cu toate acestea, mii de constănțeni și sute de agenți economici nu au ajuns încă la sediul ITM pentru a intra în posesia lor. Practic, după 30 iunie 2011, cărțile de muncă nu vor mai exista decât în arhive.
Conform legii carnetele păstrate și completate de către inspectora-tele teritoriale de muncă ar fi trebuit predate angajatorilor potrivit progra-mării anunțate pe site-ul acestora și afișate la sediu, iar titularilor sau împuterniciților legali pe baza unei cereri. Constănțenii nu s-au înghe-suit însă să-și ridice documentele. "Din păcate au venit și vin foarte puțini. Dar noi nu avem ce să facem, mergem înainte. Termenul de 30 iunie 2011 este stabilit de Codul Muncii și ordinul ministrului Muncii, dar nu putem să le facem figura oamenilor și să nu le mai dăm. Ar însemna să rămânem noi cu carnetele de muncă, iar ele sunt proprietatea exclusivă a titularilor. Așadar Biroul de Evaluare a Muncii se va ocupa de ele și de depozitarea lor, iar pe măsură ce titularii vor veni le vom da", a declarat, pentru "Cuget Liber", Eugen Bola, directorul Inspectoratului Teritorial de Muncă din Constanța.
Se pare că același dezinteres este general pentru toată țara. Potrivit șefului ITM, situații asemă-nătoare se înregistrează în mai toate județele. Nu aruncați carnetele de muncă!
Începând cu jumătatea anului în curs, singura bază de date despre angajații din România este registrul general de evidență a salariaților - REVISAL.
Atenție însă dacă v-ați ridicat deja carnetele de muncă, aveți mare grijă de ele. Dacă nu mai sunt ținute la ITM, nu înseamnă că nu mai sunt valabile. Titularii se pot servi de carnetele de muncă, precum de orice document legal. Angajatorii pot să le solicite pentru a vedea ce experiență au cei pe care vor să-i angajeze sau pot fi anexate copii la CV-uri. De asemenea, cei care ies la pensie, pot compara datele din cărțile de muncă cu cele înscrise la Casa de Pensii. Sunt în continuare documente valabile.
"Titularii trebuie să aibă mare grijă de aceste carnete, chiar dacă au fost prelucrate și scanate de Casa de pensii. Evidența nu va fi decât elec-tronic. Pe hârtie vor fi contractele de muncă, un exemplar la titular, iar celă-lalt la patron", a precizat Eugen Bola.
În eventualitatea unei erori în datele salvate în sistemul REVISAL (sistem în care sunt incluse informațiile din toate cărțile de muncă), singura posibilitate pentru ca salariații să o dovedească va fi să prezinte cartea de muncă. Dacă o pierdeți, va trebui să strângeți, din nou, adeverințe de la toate firmele la care au lucrat. Procedura este anevoioasă și de lungă durată și nu este exclus să aveți neplăcerea să constatați că sunt firme care nu mai există, iar arhiva lor nu s-a păstrat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6227 secunde