Dumnezeu eliberează locurile în azilurile de bătrâni

307
2 min citire
Dumnezeu eliberează locurile în azilurile de bătrâni - caminbatranipensionari8-1309281212.jpg
Tanti Maria are 75 de ani și locuiește singură de mai bine de trei ani. Este bolnavă și se deplasează cu greu. Iese din casă destul de rar, atunci când se duce la doctor sau să își ia medicamente. Nu mai are rude, iar singurul băiat este plecat în Australia, de peste zece ani. Cu cumpărăturile o mai ajută vecinele, dar cu menajul și cu gătitul de-abia se descurcă. Stă singură într-un apartament cu trei camere în zona Casa de Cultură și cel mai tare suferă de singurătate. Și-a depus de mai bine de doi ani dosarul pentru un loc în Căminul de Bătrâni din Constanța, dar nu a primit încă un răspuns afirmativ.
Astfel de cazuri sunt cu sutele în Constanța. Sute de bătrâni singuri și bolnavi așteaptă o minune sau mai bine zis o tragedie ca să se poată duce la Căminul de Bătrâni.
"Ar fi mai bine să stau acolo, chiar dacă aș da o mare parte din pensie. Măcar nu mai sunt singură. Nopțile sunt cele mai grele. Nu pot să dorm și mă uit la televizor. Mi-ar prinde bine măcar să pot vorbi cu cineva. Mi-e frică să nu mor singură", se plânge tanti Maria.
360 de lei contribuția lunară
La Căminul pentru Persoane Vârstnice, sunt ocupate toate locurile, iar lista de așteptare este foarte lungă. Mulți dintre bătrânii înscriși probabil nici nu vor mai prinde un loc vreodată.
"Avem cereri multe și locuri se eliberează numai când vrea Dumnezeu. Acesta este, din păcate, crudul adevăr. Sunt 300 de dosare depuse, dar există multe solicitări pentru soț și soție, așa că sunt în așteptare aproape 500 de persoane. Însă, după cum știți, locurile se eliberează numai la decesul beneficiarilor, așa că este după voia lui Dumnezeu", a declarat, pentru "Cuget Liber", directorul azilului din Constanța, Doruța Giuglea.
Aici, locuiesc 250 de bătrâni. Contribuția lunară este de 360 de lei pentru cei care stau câte doi în cameră și 400 de lei pentru cei singuri în garsoniere.
"Toți traversăm o perioadă grea, dar nu putem să mărim contribuția pentru că nu le-ar mai rămâne bieților oameni nici bani de medicamente. Așa că ne descurcăm cum putem", a mai adăugat Doruța Giuglea. Câteva zeci de persoane se află și pe lista de așteptare a Centrului de Îngrijire și Asistență de la Poarta Albă, în care sunt numai 100 de locuri.
Pe lângă găzduire și masă, bătrânii au parte în cămine și de îngrijire, asistență medicală, recuperare și reabilitare. Însă, pentru majoritatea contează cel mai mult socializarea. Din când în când, se bucură și de vizite, cadouri și surprize. "Chiar astăzi, cu ocazia sărbătorii Sfinților Petru și Pavel, am organizat un spectacol și un bal susținut de reprezentanții Cercului Militar", ne-a mai spus directorul azilului din Constanța. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0355 secunde