Astăzi intră în vigoare noul mers al trenurilor

698
Astăzi intră în vigoare noul mers al trenurilor - garacfr1-1323599380.jpg
Astăzi intră în vigoare noul mers al trenurilor 2011-2012. Cu acest prilej sunt introduse în circuit și trenuri noi, respectiv intercity, interregio și regio. Noul mers al trenurilor va fi valabil până pe 8 decembrie 2012.

Astfel, pe rețeaua CFR vor circula cele trei categorii de trenuri, atât în trafic internațional, respectiv 70 trenuri internaționale - 40 InterRegio, 4 Intercity și 26 Regio, cât și în trafic local, respectiv 1336 de trenuri - 28 Intercity, 198 InterRegio și 1.110 Regio.

La trenurile Intercity și Regio se va păstra tariful, dar se va practica un tarif intermediar pentru trenurile de tip InterRegio, între tariful celor două ranguri de tren Accelerat și Rapid, cu circa 22% mai puțin decât la rapid și cu circa 12% mai mare decât cel de la accelerat, potrivit CFR Călători.

De asemenea, prin tariful de InterRegio aplicat, abonamentele emise la tren Rapid vor scădea cu o sumă între 40 lei/ abonamentul și 140 lei/ abonamentul, iar cele de la tren Accelerat  vor crește în medie cu 10 lei/abonamentul.

Odată cu introducerea noului mers al trenurilor, se vor reduce duratele de parcurs ale trenurilor de rang superior pe magistralele  Brașov - Curtici și București - Oradea, în contextul finalizării lucrărilor de reabilitare a infrastructurii feroviare de pe Valea Prahovei.

Totodată,  se vor realiza noi legături directe cu trenuri InterRegio, între  București - Bistrița, București - Târgu Mureș, București - Sibiu, Craiova - Brașov, Brașov - Sibiu, București - Timișoara, Satu Mare - Constanța, Constanța - Brașov.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3289 secunde