Atenție ce mâncați! Mii de kilograme de alimente au fost distruse de DSV

296
Atenție ce mâncați! Mii de kilograme de alimente au fost distruse de DSV - dsv-1536598650.jpg

Articole de la același autor

Săptămâna trecută, inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Constanța au efectuat o mulțime de controale, în 107 obiective.

Potrivit directorului DSVSA, Diana Cristescu, s-au verificat unități de procesare a cărnii, depozite alimentare, super/hipermarket-uri, magazine alimentare, laboratoare cofetărie/patiserie, unități de comercializare produse congelate, unități de morărit etc. În urma controalelor s-au constatat neconformități cu privire la comercializarea produselor alimentare, care erau ținute în spații neaprobate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor. Apoi, la unii agenți economici nu există condiții corespunzătoare de igienă în spațiile de producție sau produsele alimentare nu sunt depozitate corespunzător.

La final, pentru abaterile de la legislația sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor, au fost aplicate șase sancțiuni contravenționale, în valoare de 7.600 de lei.

În același timp, au fost confiscate și retrase de la vânzare, următoarele produse alimentare: carne și produse din carne – 3.943 de kg, lapte și produse lactate - 631 de kg, pește și produse din pește - 187 kg, ouă - 127 de kg. Valoarea totală a acestora este în cuantum de 33.416 de lei. În ceea ce privește produsele confiscate, acestea au fost dirijate către unități de neutralizare a subproduselor de origine animală și a produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman și distruse prin incinerare. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5741 secunde