Atenție, se oprește apa în Constanța!

264
< 1 min citire
Atenție, se oprește apa în Constanța! - apa-1361918937.jpg
Constănțenii care locuiesc în cartierul Faleză Nord sunt lipsiți de apă rece, astăzi, timp de aproape zece ore. 
Pentru executarea unor lucrări de reabilitare a conductelor de transport agent termic și alimentare cu apă de pe strada Unirii, din municipiul Constanța, SC RAJA SA întrerupe furnizarea apei potabile, astăzi, în intervalul orar 8,30 - 18,00. Sunt afectați consumatorii din perimetrul delimitat de străzile Unirii - Prelungirea Locotenent Economu - Pescarilor - Cașin - Unirii, dar și cei alimentați prin punctul termic numărul 37. 
"Ne cerem scuze față de abonații afectați de aceste lucrări și îi asigurăm că SC RAJA SA Constanța va face tot ce este necesar pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile într-un timp cât mai scurt. Totodată, rugăm consumatorii afectați de această oprire să-și asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei", precizează purtătorul de cuvânt al SC RAJA SA, Irina Oprea.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0333 secunde