Autolaborator pentru monitorizarea aerului, donat Republicii Moldova

146
< 1 min citire
Autolaborator pentru monitorizarea aerului, donat Republicii Moldova - aer-1733335261.jpg
România a donat Republicii Moldova un autolaborator pentru monitorizarea aerului, care creşte capacitatea de răspuns a autorităților în cazul unor evenimente cu impact asupra calității aerului și a mediului înconjurător. Pe de altă parte, acesta va contribui la familiarizarea instituțiilor abilitate cu metodele de referință utilizate pentru monitorizarea calității aerului înconjurător, conform reglementărilor europene, a precizat ministrul Mediului, Mircea Fechet. Donația s-a realizat în baza unui memorandum semnat de ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor și aprobat de Guvernul României.
Evaluat la 747.000 lei, autolaboratorul s-a aflat până acum în administrarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului. Autovehiculul conține mai multe analizoare pentru poluanți, stație meteorologică, echipamente de înregistrare și stocare a datelor și alte instalații, cu ajutorul cărora autoritățile vor putea realiza studii pertinente privind evoluția calității aerului și vor putea aplica, experimental, tehnicile de analiză utilizate la nivelul Uniunii Europene. De obicei, un astfel de laborator mobil se amplasează în zonele cu impact major asupra calității aerului (zonele platformelor industriale, zonele depozitelor de deșeuri, zonele cu trafic intens, etc.), fiind dotat și cu sursă alternativă de curent capabilă să mențină funcționarea întregului sistem în cazul unei întreruperi a energiei electrice. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0808 secunde