Bătute de bărbați, părăsite de stat

1957
Bătute de bărbați, părăsite de stat - 1985bad7e9088ae53f108cc861fa54e4.jpg
"Uneori mă amenința că mă taie, că mă omoară. Am pătimit mult de pe urma lui, am avut și coastele rupte, mâna ruptă, maxilarul rupt. Mai fugeam și mă ascundeam la o vecină, dar mereu mă întorceam la el. Însă, în ultima perioadă, se comporta urât cu fetele. Așa că l-am părăsit", ne-a povestit o femeie pe care am întâlnit-o în Centrul Maternal de la Mangalia.

Ea este singura beneficiară din județul Constanța care se află, în acest moment, în îngrijirea statului, din cauză că a fost abuzată. Se poate considera fericită că a fost primită în centrul de la Mangalia, iar singurul motiv pentru care a fost acceptată este că are trei copii, toți minori. Sute de alte femei din județul Constanța, victime ale violenței domestice, nu au curajul să își părăsească soțul sau concubinul. Dar, dacă ar face-o, nu au unde să se ducă.
"Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului nu are în județul Constanța niciun adăpost destinat femeilor abuzate. Există planuri pentru construirea unui astfel de centru la Techirghiol, pe fonduri structurale, dar, deocam-dată, nu se știe nimic sigur. Centrul Maternal de la Mangalia are ca și destinație prevenirea separării nou-născutului de mamă. Numai dacă sunt situații dramatice putem accepta astfel de cazuri. Singurul centru cu acest scop este la Cer-navodă, în administrarea adminis-trației locale, însă nu are beneficiari de foarte mult timp. Nu cunoaștem care este cauza", a declarat, pentru "Cuget Liber", purtătorul de cuvânt al DGASPC Constanța, Roxana Onea.

Centru gol la Cernavodă
Lipsa beneficiarilor în Adăpostul "Sfânta Maria" din Cernavodă este confirmată și de purtătorul de cuvânt al primăriei din localitate, Alina Vlădușel.
"Nu sunt persoane găzduite, în prezent, în centru și nici nu au fost în ultima perioadă. Dar nu știm care este cauza. Nu cred că acest lucru înseamnă că nu mai există fenomenul de violență domestică în orașul nostru sau în localitățile din vecinătate", a precizat reprezen-tantul Primăriei Cernavodă.
Într-adevăr, fenomenul abuzurilor familiale nu a dispărut în județul Constanța. Potrivit statisticilor Agenției Județene de Protecție Socială, în primele trei luni ale anului 2010, au fost înregistrate 113 victime ale violenței în familie, în trimestrul al doilea au fost 128 de cazuri, iar în trimestrul al treilea 92 de cazuri, majoritatea victimelor fiind femei. Iar acestea sunt numai cele raportate. În realitate, numărul victimelor acestui fenomen este mult mai mare. Dar foarte puține femei au curajul să recunoască public și să reclame astfel de comportamente. Numai jumătate din cele care obțin certificate medico-legale continuă acțiunile judiciare împotriva agresorilor. Teama, faptul că depind financiar de agresor, lipsa posibilităților materiale, a sprijinului din partea rudelor sau comunității le de-termină pe femei să nu ceară ajutorul.

Comunitatea asistă la "spectacol"
În aceste condiții, consilierea rămâne singurul mod de a le face pe femeile abuzate să aleagă libertatea și nu traiul chinuit alături de un soț violent. Comunitatea are un rol important, mai ales în mediul rural, unde se înregistrează cele mai multe cazuri. Vecinii, învăță-torul, profesorul, oricine observă astfel de probleme într-o familie are datoria morală de a anunța asistenții sociali din localitate. Aceștia pot ajuta victima, chiar și cu o vorbă bună, și o pot îndruma către instituțiile unde și-ar putea găsi dreptatea. Lăsate singure, ele stau și îndură calvarul unei vieți în teroare. De cele mai multe ori alături de ele suferă și copiii.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3413 secunde