Bebeluș de șapte luni, în stare gravă, după ce a fost bătut de tată

387
< 1 min citire
Bebeluș de șapte luni, în stare gravă, după ce a fost bătut de tată - 9f6ae95fd6ee0f0ee771e440abfcb2f2.jpg
Polițiștii și Protecția Copilului din Tulcea fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care a fost rănit micuțul Vasile, în vârstă de doar șapte luni, din satul Carcaliu. Copilașul a fost adus, în urmă cu o săptămână, la unitatea spitalicească din Măcin, în comă de gradul doi spre trei și prezentând multiple traumatisme. Pentru că starea lui de sănătate era critică, a fost transferat la Spitalul Județean Constanța, în prezent fiind internat în Secția de Terapie Intensivă.
Mama bebelușului, care îl însoțește, a declarat atât medicilor de la Măcin, cât și celor din Constanța, că acesta a fost bătut de tată. Bărbatul este cunoscut ca fiind consumator de băuturi alcoolice și ca având un caracter violent. Oamenii legii urmează să stabilească dacă într-adevăr bărbatul este vinovat.
Dr. Florian Stoian, purtător de cuvânt al Spitalului Constanța, a afirmat că micuțul are o colecție de sânge la nivelul craniului, este cooperant, dar într-o stare de somnolență. Prognosticul medicilor este rezervat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.045 secunde