Biserica „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din Mangalia a fost reabilitată

355
Biserica „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din Mangalia a fost reabilitată - fotobiserica-1640283406.jpg

Articole de la același autor

Primăria Mangalia, în parteneriat cu Parohia Mangalia 1, a finalizat proiectul de reabilitare şi restaurare a Bisericii ”Sf. Mare Mucenic Gheorghe”, finanțat din fonduri europene. Lăcaşul de cult, inclus în lista monumentelor istorice din judeţul Constanţa, a fost complet refăcut din punct de vedere structural şi arhitectural, ample intervenţii având loc asupra lucrărilor de conservare şi de protejare a edificiului religios, cu scopul punerii în valoare a acestuia. Investiţia a vizat reabilitarea faţadelor, a picturii murale exterioare şi interioare, consolidarea structurii de rezistenţă, sistematizarea curţii, refacerea împrejmuirii, reabilitarea tuturor instalaţiilor şi construirea unui lumânărar. Lucrările asupra exteriorului clădirii s-au realizat în baza unor sondaje pentru stabilirea autenticităţii elementelor decorative, brâurilor, cornişelor şi a elementelor despărţitoare de registre orizontale, elemente specifice bisericilor ortodoxe.

La nivelul arhitecturii, lucrările au cuprins intervenţii asupra elementelor care alterau imaginea originară a interiorului edificiului religios, conservarea pardoselii mozaicate, lucrări de restaurare a componentelor artistice din interiorul bisericii, inclusiv de restaurare a profilului originar al brâului. Primarul Mangaliei, Radu Cristian, a susţinut proiectul, imediat ce preoţii slujitori ai bisericii au semnalat problemele legate de rezistenţa clădirii şi stadiul de degredare a aşezământului religios. ”Acest proiect de suflet al tuturor locuitorilor Mangaliei a fost început în toamna anului 2019 şi am reuşit să-l finalizăm, după doi ani. A fost, de departe, cel mai complex proiect, întrucât este o clădire de patrimoniu istoric şi nu a fost uşor să găsim oameni specializaţi care să restaureze şi să execute lucrări de o asemenea anvergură. Toate problemele s-au rezolvat, iar în prezent, ne bucurăm, cu toţii, de un edificiu cultural-religios încărcat de istorie, un spaţiu religios cu o vechime de peste o sută de ani, care contribuie la promovarea identităţii noastre”, a declarat primarul Mangaliei, Radu Cristian.

Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” are o vechime de 107 ani și a fost ctitorită cu sprijinul Regelui Carol I care, aflat în vizită la Mangalia, în anul 1914, a donat suma de 25.000 de lei pentru începerea lucrărilor. Construcţia bisericii a fost finalizată în anul 1929 şi a fost pictată în perioada 1964 – 1968, de către Gheorghe Răducanu, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.469 secunde