Bolnavii de hepatită C, cu sufletul la gură! "Au existat perioade de pauză în asigurarea tratamentului"

166
Bolnavii de hepatită C, cu sufletul la gură!

Articole de la același autor

Pacienții români cu hepatită C au nevoie de continuitate în asigurarea tratamentului, subliniază reprezentanții Asociației Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH-RO), într-un comunicat de presă.


"Din păcate, constatăm că la nivelul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate există schimbări frecvente, care generează incertitudini cu privire la continuitatea politicilor în beneficiul pacienților. Ne dorim ca aceste schimbări să nu se materializeze în probleme majore pentru pacienții români. În ceea ce privește problematica hepatitei C, deși mai sunt câteva luni până la încheierea actualului contract cost - volum - rezultat pentru tratamentul cu interferon free, vrem să atragem atenția asupra nevoii de continuitate. În anii anteriori au existat perioade de pauză în asigurarea tratamentului, pauze cauzate tocmai de întârzierile înregistrare în aplicarea procedurilor de negociere a noilor contracte", se arată în comunicatul citat.


Totodată, reprezentanții APAH-RO susțin că ar dori să cunoască intențiile autorităților pe acest subiect, mai ales având în vedere faptul că în luna septembrie a anului trecut "a existat în cadrul CNAS inițiativa de modificare a reglementărilor" privind contractele cost - volum - rezultat.


În opinia APAH-RO, contractele ar trebui încheiate pe perioade mai lungi (mai mult de un an) pentru a exista predictibilitate în ceea ce privește accesul la tratament, iar procedura de negociere să fie inițiată în timp util, astfel încât să nu mai existe perioade în care pacienții să nu aibă acces la terapiile inovatoare. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3426 secunde