Bucuria celor mici! Începe Festivalul "Mamaia Copiilor"

172
Bucuria celor mici! Începe Festivalul

Articole recomandate

Cea de-a XIX-a ediție a Festivalului Național de Creație și Interpretare "Mamaia Copiilor" se apropie de start. Acesta va avea loc, în perioada 2-7 septembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța.

Copiii vor putea lua parte la două etape: cea de preselecție, pe 2-3 septembrie, iar din 4 septembrie, este finala la Creație, unde sunt 33 de melodii, scrise de compozitori din întreaga țară. Apoi, pe 5 și 6 septembrie, este concursul de Interpretare, pentru candidații cu vârsta cuprinsă între 4 și 18 ani.

Pe 7 septembrie, va avea loc Gala Finală, cu recitaluri ale copiilor premiați anul trecut și recitaluri de anul acesta.

Potrivit directorului festivalului, Liviu Manolache, în competiție sunt înscriși 145 copii, iar în finală vor ajunge, probabil, în jur de 100 de copii.

"Această ediție nu aduce nimic nou, în sensul că nu aduce ceva extraordinar. În plus, nu avem să le oferim participanților premii în bani, ci doar premii onorifice. Ediția actuală trebuia făcută, dar nu are fastul pe care l-a avut în anii trecuți", a precizat Manolache.

Cei care nu au reușit să se califice în finala festivalului pot, totuși, participa la spectacolele conexe ce sunt programate pe litoral.

XXX

Festivalul Național de Creație și Interpretare "Mamaia Copiilor" este organizat de Asociația Culturală "Mamaia Copiilor".

Scopul acestei manifestări îl constituie promovarea creației și artei interpretative, la un înalt nivel artistic, a muzicii ușoare românești, care se adresează copiilor și tinerei generații. De asemenea, este o formă de educație cu ajutorul muzicii, de dezvoltare a imaginației, a simțului estetic și a bunului gust, de cunoaștere și respectare a valorilor acestui gen.

Din juriu vor face parte: Nicolae Caragea, Ovidiu Cernăuțeanu, Cristina Chiș, Bogdan Dragomir, Tudor Gavrilă. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.916 secunde