Bugetul pensiilor, salvat prin creșterea vârstei de pensionare

314
Bugetul pensiilor, salvat prin creșterea vârstei de pensionare - pensionari1326909568135041939813-1353423552.jpg
Măsura optimă pentru reducerea deficitului fondului de pensii este majorarea vârstei de pensionare proporțional cu creșterea speranței de viață la 65 de ani, potrivit studiului "Cine va plăti pensiile decrețeilor?", lansat de Expert Forum, care include șapte măsuri pentru scăderea deficitului.

"Este singurul scenariu în care fondul ajunge să nu mai aibă deficite, în timp ce pensia viitorilor pensionari nu ar fi afectată negativ. Celelalte scenarii care ar duce la o scădere a deficitului sunt trecerea mai rapidă la indexarea valorii pensiei cu inflația și naționalizarea sau plafonarea contribuțiilor la Pilonul II (pensiile private obligatorii), însă în niciunul din aceste scenarii fondul nu ajunge în echilibru, fiind în continuare nevoie de subvenții de la bugetul de stat", se arată în studiu.

În plus, atât grăbirea adoptării inflației în indexare cât și scenariile care modifică Pilonul al doilea duc la pensii mai mici pentru viitorii pensionari, ca rată de înlocuire a veniturilor, comparativ cu legislația actuală, potrivit sursei citate. "De exemplu, înghețarea contribuțiilor la Pilonul al doilea în 2013 va duce pentru pensionarii de după 2032 (primele generații de decreței) la o scădere a pensiei cu circa 12%. Naționalizarea întregului Pilon al doilea, va duce la o scădere a pensiei cu o treime față de pensia obținută cu legislația actuală", conform documentului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4032 secunde