Ajută și tu!

Campanie umanitară pentru copiii din Viișoara

373
Campanie umanitară pentru copiii din Viișoara - campanieumanitara-1461173071.jpg

Articole recomandate

Sâmbătă, 23 aprilie, de la ora 14.00, se va desfășura acțiunea de ajutorare a unor familii cu copii, din loca-itatea constănțeană Viișoara, prin donații ale membrilor, partenerilor JCI Constanța și oricărei persoane care dorește să se implice!


Cu sprijinul celor care vor să facă parte din această acțiune umanitară, 40 de copii și părinții lor vor fi benefi-ciarii donațiilor constând în alimente, obiecte de igienă personală, îmbrăcăminte, încălțăminte sau rechizite. Copiii au vârste cuprinse între 1 și 15 ani. Peste 60 de micuți constănțeni împreună cu părinții lor au donat deja pachețele și cadouri, în ca-drul evenimentului Atelierul Zânelor. 


"Oricine dorește să se implice pentru a oferi ajutor familiilor care își cresc co-piii într-un mediu cu lipsuri, poate dona îmbrăcăminte, jucării, cărți, alimente, rechizite sau alte bunuri. Practic, orice este binevenit. Vom pleca sâmbătă cu mai multe mașini către Viișoara unde ne așteaptă copiii cu părinții lor la cantina din sat", a de-clarat coordonatoarea campaniei, Irina Constantin.


Donațiile se strâng la sediul JCI Constanța (St. Gh. Lazăr nr. 6. Se intră de pe Cuza Vodă), până vineri 22 aprilie, între orele 18.00 - 20.00. Pentru mai multe informații, puteți contacta unul dintre numerele 0725/ 566.575 sau 0731/407.503.


Cărțile donate vor ajunge atât la copii, cât și la biblioteca amenajată la centrul construit în Casa Parohială din sat. Jucăriile, hainele, atât pentru copii, cât și cele pentru adulți, alimentele și alte bunuri (lemne sau obiecte casnice) vor fi împărțite personal fa-miliilor, la cantina socială din cadrul Casei Parohiale.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 09 Septembrie 2015
Stire din Eveniment : VINO SĂ CUNOȘTI JCI Constanța!
Pagina a fost generata in 2.167 secunde