Tinerii din PNL Constanța au oferit cadouri copiilor din Viișoara

245
1 min citire
Tinerii din PNL Constanța au oferit cadouri copiilor  din Viișoara - tineriidinpnlconstantaauoferitca-1416852202.jpg
Mai mulți tineri din PNL Constanța și Mihail Kogălniceanu au revenit pentru a treia oară în vizită la copiii din localitatea Viișoara în cadrul campaniei "Cunoaște-ți Comunitatea".
De această dată, peste 100 de copii și familiile lor au primit saci întregi de alimente cât și multe hăinuțe, necesare pentru a trece iarna. Așa cum au fost obișnuiți, pe lângă donații, cei mici au avut parte și de câteva ore educativ-distractive alături de tineri. Astfel, copiii au făcut ore de engleză și de desen în urma cărora au fost recompensați cu jucării și dulciuri.
"Îi cunoaștem foarte bine pe copiii din Viișoara pentru că deja suntem de-ai casei aici. Preotul satului este cel care ne-a semnalat faptul că există o comunitate aici care are nevoie de ajutorul nostru. Dânsul este cel care se îngrijește mereu de educația și hrana lor, iar noi încercăm să îi venim în ajutor ori de câte ori putem. Sperăm ca în viitor să putem să le aducem și calculatoare și suportul uman pentru a învăța să le și utilizeze", a declarat Dinu Iulian, membru al Biroului Politic Județean al TNL Constanța.
El a adăugat că tinerii liberali constănțeni vor continua acest tip de acțiuni atât în județ, cât și în municipiul Constanța, pentru că sunt foarte multe comunități care au nevoie de sprijin. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0368 secunde