După ce, ani de zile, RADET Constanța a zădărnicit debranșările din sistemul centralizat de încălzire, de multe ori la limita legii, acum se pregătește interzicerea definitivă a plecării din rețeaua publică de termoficare. Constănțenii care nu au apucat să iasă din rețeaua RADET riscă să nu o mai poată face la primăvară, atunci când de obicei se depun solicitările.
Parlamentarii lucrează la noua Lege a Termiei, care va prevede existența unor zone unitare de încălzire. Situația ar fi de înțeles dacă sistemul ar funcționa normal, în beneficiul cetățenilor. Dar ce te faci atunci când este vorba despre rețele vechi de peste 50 de ani, care cedează permanent, despre sisteme de încălzire depășite, unde costurile de producție sunt uriașe și menite în primul rând să acopere găuri și datorii istorice, așa cum este cazul la Constanța.
"Nimeni nu s-a debranșat de la RADET pentru că îi era bine. Plăteam mult, aveam căldură cu porția, aveau avarii când ți-era lumea mai dragă. Ați uitat iarna când, de Crăciun, la Constanța caloriferele erau reci pentru că li se spărsese nu știu ce țeavă? Este normal ca fiecare să aleagă cu ce să se încălzească. Nu îl poți obliga pe om să rămână la RADET și să plătească apa rece pe care o lasă să curgă până se încălzește la preț de apă fierbinte", ne-a reamintit Mihai Râlea, un constănțean care spune că a făcut cea mai bună alegere atunci când a renunțat la încălzirea de la RADET.
De-a lungul anilor, mii de constănțeni s-au debranșat. Nu se știe exact numărul lor, căci conducerea RADET evită să facă publice cifrele. Însă situația gravă o recunoaște și primarul Decebal Făgădău.
"Avem blocuri din Constanța unde, dintr-o scară cu 44 de apartamente, au rămas două, trei apartamente branșate și împreună plătim ineficiența acestui sistem", a declarat edilul la finele lunii septembrie, când a stins conflictul dintre CET Constanța și RADET Constanța achitând înainte subvențiile pentru căldura din această iarnă.
În loc de investiții, subvenții pentru acoperirea găurilor
Directorul RADET, Liviu Popa, susține că "se practică amăgirea populației cu prezentarea unor avantaje deosebite prin racordarea la gaze".
"În Constanța, în toamna anului 2015, când autoritățile locale au decis introducerea subvenției pentru toată populația, s-a stopat fenomenul de debranșare. Dar au plecat din sistem cei care aveau posibilitatea să facă o investiție și au rămas cei asistați. Astfel, intrăm într-un cerc vicios. Cei care au părăsit sistemul sunt exact cei care plătesc taxe locale, dar nu beneficiau de subvenție", declara, recent, Liviu Popa.
Din anul 2015 și până în prezent, directorul RADET recită aceleași povești și anunță investiții și modernizări.
"Primăria Constanța are în program modernizarea sistemului centralizat de încălzire, ceea ce va duce la reducerea prețului energiei termice și proprietarii de apartamente vor dori să revină la RADET. Proprietarii apartamentelor nu sunt bine informați cu privire la costurile reale ale instalării de centrale termice de apartament, în sensul că, pe lângă costul redus al facturii de încălzire, trebuie să se aibă în vedere și amortizarea investiției, întreținerea centralei, creșterea prețului gazelor naturale, dar și taxa de mediu care va fi plătită de fiecare deținător", spunea acesta în urmă cu mai bine de trei ani.
Deocamdată, primăria nu a făcut nici investiții, nici modernizări, ci doar a trimis un audit la RADET.
"Trebuie să știm concret care este situația la vedere", a anunțat primarul Făgădău, referindu-se la auditul de la Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Constanța.
Toți alimentăm cu bani această rețea păguboasă
"Eficiența" sistemului de încălzire termică, atât de mult trâmbițată de autoritățile locale și șefii RADET, este însă întreținută de ani de zile din bani de la bugetul local. Fără subvențiile suportate de primărie, constănțenii ar plăti sumele colosale la încălzire, de nesuportat pentru mulți dintre ei. Iarna aceasta, prețul gigacaloriei pentru cei racordați la sistemul centralizat este de 225 de lei, însă cel real este mai mult decât dublu.
În realitate, constănțenii care s-au debranșat de la sistemul centralizat de încălzire încă alimentează cu bani această rețea păguboasă. O dată pentru că își plătesc cota comună, unde se calculează o groază de pierderi, pe care, evident, cineva trebuie să le suporte, și a doua oară pentru că, din taxele și impozitele achitate de ei, se asigură subvenția gigacaloriei pentru cei care au rămas în sistem.
Andreea PERHAIȚĂ