Cârciumarii și hotelierii de pe litoral au prins frica Protecției Consumatorilor

3036
4

Articole de la același autor

A fost o vară grea pentru agenții economici de pe litoral. Au avut mulți turiști, dar le-a suflat în ceafă Protecția Consumatorilor, care nu a iertat pe nimeni și a intrat în zone care până acum au fost tabu. În mod paradoxal, "palmaresul" Comandamentului Litoral însumează mai puține controale decât anul trecut, dar mai multe amenzi încasate.

"În 2016, am avut 1.413 reclamații, însă anul acesta sunt la jumătate. Operatorii economici care anii trecuți au fost sancționați, anul acesta s-au pus în regulă și au înțeles că trebuie să respecte consumatorul român, iar, pe de altă parte, și autoritățile de control și-au făcut corect treaba", a explicat Paul Anghel, directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

Potrivit acestuia, în cele două luni de sezon estival plin, cele mai multe probleme au fost în domeniul alimentației publice, dar și în parcurile de agrement, unde au fost identificate zone periculoase.

"Operatorii economici și-au modificat puțin modul de a privi serviciile pe care le oferă turiștilor și au început să schimbe condițiile din unitățile de cazare sau din cele de alimentație publică. Când ANAF a avut acțiuni de forță, lucrurile s-au schimbat și oamenii au început să se comporte corect, de teamă probabil. Acum, același lucru s-a întâmplat și cu OPC. De frica de controale, de sancțiuni, că le pot fi închise business-urile, au înțeles să nu mai folosească practici incorecte, să nu mai folosească produse neconforme și să ofere servicii corecte", a mai declarat directorul ANPC.

"Cred că litoralul românesc are multe de spus în continuare"

La rândul său, comisarul șef al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, Horia Constantinescu, consideră că lucrurile încep să se îndrepte.

"Ceea ce ne interesează este modalitatea în care am reușit să ne facem înțeleși pe piață. Împreună cu agenții economici avem obligația de a reîmprospăta tot ce înseamnă turism pe litoral. Trebuie să recunoaștem că erau lucruri de sancționat și acest lucru se vede și în numărul încasărilor, care le-au depășit foarte mult pe cele de anul trecut. Cred că litoralul românesc are multe de spus în continuare, mai ales că este unul dintre cele mai frumoase din Europa. Important este, însă, să avem servicii de calitate, iar efortul trebuie să fie conjugat. Combat ideea că întreaga noastră activitate de astă vară a adus prejudicii litoralului românesc. Sub 10 la sută din agenții economici găsiți cu probleme au fost închiși, iar 99 la sută dintre aceștia s-au întors pe piață după remedierea deficiențelor. Însă acest lucru trebuie să crească încrederea turistului pentru că știe că aici va găsi servicii bune și de calitate", consideră șeful CJPC Constanța.

Aproape 200.000 lei încasați din amenzi

În cifre, Comandamentul Litoral a făcut, de la 1 iulie și până la 15 septembrie, 775 de acțiuni de control, constatând 638 de abateri de la prevederile legale în vigoare. În total, au fost aplicate 550 de amenzi și 341 de avertismente. Valoarea amenzilor aplicate se ridică la 2.669.500 lei, din care au fost deja încasați 187.750 lei.

Cele mai multe controale, 334, au fost la unități de alimentație publică, restaurante, terase, pizzerii, baruri, în timp ce la unități de cazare au fost efectuate 272 de verificări.

"Am găsit loturi de materii prime expirate, cu modificări organoleptice, fără elemente de identificare, din care să reiasă încadrarea în termenul de valabilitate), preparate culinare pregătite în zilele anterioare controlului, de prospețime îndoielnică, camere neigienizate, mobilier exfoliat, vechi, oglinzi pătate, echipamente de agrement care nu respectau cerințele esențiale de securitate prevăzute de legislație. Aceste lucruri nu pot fi trecute cu vederea", a mai spus Horia Constantinescu.

Comentează știrea

Ilie
16 septembrie 2017
Sfarsitul nu-i aici

Sunt destui comercianti care vand alimente expirate si la ora actuala, atat in oras cat si in statiuni. Continuati sa opriti acest flagel. Felicitari!

Ion
16 septembrie 2017
Nume

Articol cu generalitati pe care le stie toata lumea.

Jihadist
16 septembrie 2017
Prin restaurante

Procurorii sunt escroci si carciumarii fac ce vor.

Miratul
17 septembrie 2017
Prea usor

Animalele care pun in vanzare produse alimentare expirate ar trebui incadrate la omor cu premeditare,mai ales daca consuma un copil care ajunge apoi in spital.Ei vand carne veche,verde,expirata de zeci de ani si fac pe nevinovatii.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3627 secunde