Constănțenii din cartierul Tomis Nord și cei din zona faleză Nord nu beneficiază de curent electric, astăzi, timp de câteva ore.
Pentru lucrările anuale de reparații și întreținere instalații și rețele electrice, precum și posturi de transformare, S.C. Enel Distribuție Dobrogea S.A. - Zona MT-JT Constanța anunță întreruperea furnizării energiei electrice, astăzi, în timpul lucrărilor.
Astfel, între orele 8,00 și 16,00, în municipiul Constanța, sunt afectați consumatorii din zona Tomis Nord, cu aleea Lotus, blocurile 12A, 8A, 8B, 13A, 13B, și strada Suceava, bloc L5B, precum și cei din zona Pescărie, cu bulevardul Mamaia, Peco OMV, Pescărie, Centrul Regional de Meteorologie Dobrogea, Pestom SA, Uniunea Artiștilor Plastici și Garajul ONT.
De asemenea, între orele 8,30 și 18,30, sunt anunțate întreruperi în localitatea Hârșova, cu străzile Ardealului, Constanței, Libertății, Nicolae Bălcescu, Oborului, Vântului și Piața agroalimentară.