Constanța, al treilea județ cu cea mai mare populație din țară

954
1 min citire
Constanța, al treilea județ cu cea mai mare populație din țară - constantaaltreileajudet-1399569754.jpg
Județul Constanța este pe locul al treilea cu cea mai mare populație din țară. Potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, în topul județelor cu cea mai mare populație stabilă se află Iași, urmat de Prahova și Constanța, în timp ce populația cea mai mică se află în județele Covasna, Sălaj și Tulcea.
Topul județelor cu cea mai mare populație este condus de Iași, unde locuiesc 842.601 de persoane, Prahova, cu 802.216 de locuitori și Constanța, cu o populație de 724.506, potrivit informațiilor Institutului Național de Statistică privind populația stabilă din România la 1 ianuarie 2013. Pe locurile următoare se situează Suceava, cu 708.745 de locuitori, Bacău (708.440 locuitori) și Cluj (693.419 locuitori).
Cei mai puțini locuitori se află în județul Covasna, care are o populație de 220.962, urmat de județele Sălaj (238.593) și Tulcea (241.697). Municipiul București avea, la 1 ianuarie 2013, cel mai mare număr de locuitori, 1.920.610.
Populația stabilă la 1 ianuarie reprezintă populația alcătuită din persoanele care locuiesc în localitatea respectivă, cu domiciliul sau reședința în localitate la momentul respectiv, detaliază site-ul INS. Populația la 1 ianuarie a fost calculată prin metoda componentelor folosind surse de date administrative pentru migratia externa. Sursele nu acoperă întregul fenomen migratoriu, mai ales emigrația, mai precizează INS, adăugând că există o subevaluare severă a acestui fenomen care duce la o supraevaluare a populației României. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0373 secunde