Cartierul Tomis Nord, cea mai căutată zonă din Constanța, dar lăsată de izbeliște

4345
Tomis Nord este cea mai bine cotată zonă de pe harta imobiliară a Constanței, cu cele mai scumpe apartamente. Iar un astfel de cartier select ar trebui să ofere o atmosferă plăcută și multe spații verzi. La momentul actual, felul în care arată cartierul Tomis Nord lasă de dorit. Construcțiile nu sunt reabilitate, proiectele stau în sertar, iar locuitorii încă așteaptă o gură de vitalitate. La unele blocuri, chiar pare că va cădea tencuiala când treci pe lângă ele.


Cu toate acestea, zona comercială este bogată. Cetățenii au, la îndemână, supermarket-uri, magazine, bănci comerciale, farmacii. Zona chiar are o stradă unde se află nu mai puțin de 14 farmacii și 8 cabinete medicale. Este vorba de strada Cișmelei. Farmaciile și cabinetele medicale, așadar, acoperă, cu siguranță, numărul mare de locuitori ai cartierului.


Dar, chiar dacă sunt de două ori mai multe farmacii decât prevede legea, nu numărul lor este deranjant. Oamenii chiar se bucură de faptul că au de unde alege. Ci, mai degrabă, ne-am îndrepta fața spre lucrările de la Sala Polivalentă, care pare că au stagnat. Lucrările, propriu-zis, au început în mai 2020. Ca rezultat al licitației pentru contractarea unei societăți care să realizeze proiectare pentru lucrările de racordarea la utilități și lucrări tehnico–edilitare, contractul, în valoare de 247.800 lei, a fost câștigat de societatea Mipro Concept Design. Lucrările merg, însă, greu, din cauza problemelor de aprovizionare, ca urmare a creşterii preţurilor la materialele de construcţie. Sunt motive invocate de asocierea Euromateria - care e chiar lider, Aduro Impex, Conpat SCARL - Delta Con și Research Consorzio Stabile.


Într-o situație chiar mai precară se află și fostul stadion de pe strada Badea Cârțan. Stadionul a arătat, de-a lungul timpului, din rău în mai rău. În loc să arate ca un stadion normal, menit să primească sportivi și să primească legende ale fotbalului care să joace acolo, a devenit un spațiu verde plin de bălării. Înainte, stadionul era destinat terenurilor pentru rugby și avea piste pentru atletism. Situația este, încă, neclară. Când va fi reabilitat terenul este întrebarea care stă pe buzele tuturor. Deocamdată, este un loc numai bun pentru copiii care caută un spațiu de joacă.


Terenul a intrat în administrația Ministerului Tineretului și Sportului prin Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța, din anul 1991. Iar în 2013, Direcția Județeană pentru Tineret și Sport încercat să plaseze terenul din domeniul public al statului în cel public privat, dar nu a reușit. Nici Primăria Constanța și Consiliul Local nu au reușit, în 2018. De atunci, nu s-a mai întâmplat nimic cu un loc care ar putea fi folosit în atâtea forme și variante posibile.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.5725 secunde