Ce cartiere rămân astăzi fără curent electric
Articole de la același autor
Moșu’ și Baba de la Hârșova sau povestea care a încremenit doi părinți
12 Septembrie 2018
Pensiile militarilor vor fi "recalibrate"
11 Septembrie 2018
Spitalul Județean, luat cu asalt de turiști. Constănțenii, invitați să mai stea pe-acasă
18 August 2018
Se strâng ajutoare pentru sinistrații din Grecia
27 Iulie 2018
Constănțenii vor rămâne și astăzi, 13 septembrie, fără curent electric. Întreruperile au loc din cauza lucrărilor anuale de reparații și întreținere instalații și rețele electrice, precum și posturi de transformare, SC E- Distribuție Dobrogea SA - Zona MT-JT Constanța.
Vor fi afectați, între orele 7.30-18.30, consumatorii de pe strada Islazului, din localitatea Hagieni, precum și cei din Năvodari (strada M8), ei neavând lumină în apartamente de la ora 9.00 la 18.00. Între orele 12.00 și 15.00 sunt afectați de această măsură locuitorii din Sibioara, iar cei din localitățile Carvăn Mic, Băneasa, Făurei, Tudor Vladimirescu, Pădureni, Cetatea, Lespezi, Dobromir Deal, Dobromir Vale și Văleni, între orele 9.00 și 17.00.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Sâmbătă, 08 Septembrie 2018
Joi, 06 Septembrie 2018
Miercuri, 05 Septembrie 2018
Luni, 03 Septembrie 2018
Vineri, 31 August 2018
Joi, 30 August 2018
Luni, 27 August 2018