Ce constănțeni vor fi iertați de datoriile către Casa de Pensii

2515
1

Articole de la același autor

Peste 220 de pensionari constănțeni ar putea fi iertați de datoriile pe care le au către Casa Județeană de Pensii. Ei se încadrează în amnistierea promisă de premierul Victor Ponta și anunțată, la sfârșitul săptămânii trecute, de ministrul Muncii, Rovana Plumb.
Practic, beneficiarii nu vor mai trebui să restituie sumele de bani pe care, din diferite motive, le-au primit fără să li se cuvină. "Cauzele posibile ale unui debit către Casa de Pensii sunt depunerea de documente nereale, ceea ce atrage răspundere penală, și incompatibilitatea, în cazul beneficiarilor care fac venituri, deși primesc pensie pentru pierderea capacității de muncă, celor care lucrează cu normă întreagă, deși au gradul trei de invaliditate și trebuie să aibă jumătate de normă, sau în cazul persoanelor pensionate anticipat sau anticipat parțial care nu mai au dreptul să facă alte venituri, decât cu suspendarea pensiei anticipate", a declarat, pentru "Cuget Liber", Gabriela Goschin, directorul adjunct al Casei Județene de Pensii Constanța. 


Nu au voie să cumuleze veniturile!
Practic, atunci când se descoperă astfel de situații, beneficiarii trebuie să dea înapoi sumele pe care le-au primit, considerându-se că este vina lor că nu au anunțat modificările intervenite și nu au cerut sus-pendarea pensiei anticipate pentru că lucrează din nou. "Incompatibilitatea ne creează nouă cele mai mari probleme. Nu este vorba despre o culpă din partea noastră în a aprecia o sumă a contribuției sau o perioadă de stagiu. Din culpa funcționarilor noștri avem foarte puține debite și este vorba de sume mici. Chiar și în astfel de cazuri, legea prevede că trebuie restituită suma primită. În ce privește culpa penală, aici vorbim despre do-cumente care nu corespund realității, fabricate de anumite persoane. Falsurile sunt foarte bine realizate, fiind destul de greu de depistat, dar la analizare ies la iveală. Sunt în curs de verificare și la noi astfel de situații", a mai spus Gabriela Goschin.


Se anunță o avalanșă de "omiteri" cu bună știință? 
Aceasta atrage atenția și face un apel către toți beneficiarii de pensii să constate situațiile în care se pot afla în incompatibilitate și pot fi puși să returneze banii. "Chiar dacă per-soanele respective nu sunt depistate pe moment, în două - trei luni se află. Oamenii trebuie să înțeleagă că pot lucra, îi încurajăm să lucreze, dacă sănătatea le permite, dar, în anumite cazuri, nu pot cumula salariul cu pensia. În prezent, avem 222 de cazuri care sunt încă cu debite nerecuperate integral, însumând 700.000 de lei", a adăugat șeful Casei de Pensii. Rămâne de văzut dacă amnistierea promisă de premierul Ponta nu va atrage după sine și o avalanșă de beneficiari care vor cumula veniturile cu bună știință, sperând ca, ulterior, să fie iertați de datorii. 


Comentează știrea

jean de la craiova
6 august 2014
intrebare

Si iertaciunea, ca bani, cine o plateste ? Guvernul cu impozitele noastre ?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.523 secunde