Ce investigaţii sunt incluse în pachetul de prevenţie al asiguraţilor

426
Ce investigaţii sunt incluse în pachetul de prevenţie al asiguraţilor - consultatii-1630327548.jpg
Reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanţa precizează că toate persoanele asimptomatice cu vârsta de peste 40 ani, beneficiază de 1-3 consultaţii/asigurat/ pachet prevenţie ce se acordă anual.

Pachetul de prevenţie cuprinde maxim trei consultaţii: consultaţie de evaluare iniţială, consultaţie pentru intervenţie individuală privind riscurile modificabile şi consultaţie pentru monitorizare/control ce pot fi acordate într-un interval de maxim şase luni consecutive.

Pentru analizele medicale de laborator, recomandate de medicii de familie persoanelor asimptomatice, în cadrul consultaţiilor preventive din pachetul de bază, sumele contractate cu casele de asigurări de sănătate se pot suplimenta prin acte adiţionale, după încheierea lunii în care acestea au fost acordate, în limita fondurilor alocate asistenţei medicale din ambulatoriul de specialitate pentru specialităţi paraclinice.

În cadrul consultaţiilor preventive, asiguraţii asimptomatici cu vârsta peste 18 ani, beneficiază de investigaţii paraclinice - analize de laborator, pe baza biletului de trimitere eliberat de medicul de familie, cu completarea câmpului corespunzător prevenţiei, dacă în anul în care se acordă consultaţii preventive de evaluare a riscului individual, nu a efectuat aceste investigaţii. Investigaţiile paraclinice recomandate pentru prevenţie sunt: hemoleucograma completă, VSH, glicemie, colesterol seric total, LDL colesterol şi creatinina serică. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.0647 secunde