Ce se întâmplă cu pacienţii neasiguraţi, dar cu Covid-19. „Dacă mă pune să plătesc?”

1239

Articole de la același autor

Zi de zi asistăm la o creştere continuă a cazurilor de Covid-19. Spitalele sunt aproape de capacitate, oamenii sună tot mai des la 112 sau la medicii de familie, pentru a spune că au simptome specifice. Pe scurt, situaţia este extrem de gravă, iar specialiştii sunt de părere că nu vom scăpa prea curând de această pandemie de coronavirus.

Boala nu ocoleşte pe nimeni, indiferent că este vorba despre o persoană asigurată sau una neasigurată. Foarte mulţi constănţeni care nu contribuie la sistemul de sănătate se întreabă, însă, ce se întâmplă în cazul în care au ghinionul de a se infecta, dacă sunt puşi la plată pentru spitalizare, tratament sau aceste cheltuieli sunt suportate din bugetul de stat.

A. Ş. a fost diagnosticată cu Covid-19 la sfârşitul lunii octombrie. La momentul respectiv, nu mai era angajată şi nu avea asigurare, dar se afla deja sub observaţie medicală, întrucât suferă şi de cancer. „În momentul în care am fost testată şi mi s-a spus că sunt pozitivă m-am temut că voi fi pusă să scot din buzunar nişte bani pe care nu îi am. Mă gândeam mereu că nu ştiu ce aş face dacă mă pune să plătesc”, ne-a declarat bolnava.

Desigur, cazul său nu este singular. În această situaţie se află numeroase alte persoane, care sunt neasigurate, iar situaţia lor este una delicată în contextul în care oficialii prognozează, în continuare, o creştere dramatică a numărului de pacienţi.

Din fericire, serviciile medicale şi medicamentele pentru tratarea cazurilor COVID-19 şi complicaţiilor acestora se acordă tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României (asiguraţi sau nu) şi se suportă din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS), ne-au declarat reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Constanţa.

Toate aceste dispoziţii sunt aplicabile până la data de 31 decembrie 2020, în contextul epidemiei cu virusul SARS-CoV-2. O altă prevedere importantă face referire la tratarea pacienţilor cu servicii medicale, materiale sanitare şi medicamente necesare pentru persoanele diagnosticate cu Covid-19. Astfel, toate persoanele de pe teritoriul României beneficiază de aceste servicii, indiferent de calitatea de asigurat sau nu a acesteia.

Aşa că, dragi constănţeni, cel puţin până la sfârşitul anului, staţi liniştiţi! Toţi oamenii infectaţi cu noul coronavirus vor fi trataţi gratuit, chiar dacă sunt neasiguraţi la sănătate. De asemenea, există posibilitatea suplimentării sumelor contractate cu casele de asigurări de sănătate cu furnizorii de servicii medicale paraclinice, pentru investigaţiile paraclinice efectuate în regim ambulatoriu, necesare monitorizării pacienţilor diagnosticaţi cu Covid-19 după externarea din spital. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7987 secunde