Cât ne costă pandemia Covid-19? Bugetul statului este la terapie intensivă

149
Cât ne costă pandemia Covid-19? Bugetul statului este la terapie intensivă - catnecostapandemiacovid19bugetel-1604515429.jpg
Pandemia Covid-19 a dat o grea lovitură visteriei statului român. În primele nouă luni ale anului 2020, majoritatea cheltuielilor bugetului general consolidat a avut ca destinație combaterea acestei crize, gestionarea situației epidemiologice și aplicarea măsurilor cu caracter excepțional din domeniul social și economic.

Spre exemplu, până la finele lunii septembrie, pentru îndemnizații acordate pe perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului s-au plătit 4,07 miliarde de lei. Alte 842,49 milioane de lei au fost cheltuite pentru îndemnizații acordate unor categorii de profesioniști și persoanelor cu convenții individuale de muncă, care și-au întrerupt activitatea ca urmare a efectelor pandemiei. La rândul lor, angajatorii au încasat 1,66 miliarde de lei pentru decontarea a 41,5% din salariul brut al angajaților menținuți în muncă, iar părinților care și-au întrerupt activitatea pentru a supraveghea copiii pe perioada închiderii temporare a unităților de învățământ li s-au acordat indemnizații în sumă totală de 87,8 milioane de lei.

În plus, mediul economic a fost sprijinit prin facilitățile fiscale în valoare de 37,12 miliarde de lei (3,51% din PIB), care au grevat puternic încasările bugetului general consolidat. Mai mult, obligații fiscale ale agențiilor economici în valoare totală de 16,15 miliarde de lei au fost amânate la plată, iar restituirile de TVA au crescut cu 3,22 miliarde de lei față de aceeași perioadă din 2019, pentru susținerea lichidității în sectorul privat. Totodată au fost acordate bonificații pentru plata la scadență a impozitului pe profit și a celui pe veniturile microîntreprinderilor, în valoare de 0,57 miliarde de lei.

De asemenea, din bugetul Ministerului Afacerilor Interne s-au plătit 327,5 milioane de lei pentru achiziționarea de produse - stocuri de urgență medicală, inclusiv scannere termice pentru combaterea răspândirii infecției cu coronavirus.

În aceste condiții, deficitul bugetar a explodat pur și simplu, ajungând la 67,27 miliarde de lei (6,36% din PIB), din care mai mult de jumătate se datorează măsurilor de combatere a crizei provocate de epidemia COVID-19.



Încasările bugetare au scăzut cu moderație


Îmbucurător este faptul că, în ciuda recesiunii economice provocată de pandemie și a amânării la plată a unor obligații fiscale, veniturile bugetului general consolidat au înregistrat o diminuare de numai 0,4%, în primele nouă luni ale anului 2020 față de perioada corespunzătoare a anului trecut, însumând 227,72 miliarde de lei. Aceasta demonstrează că, economia națională a reușit să se adapteze noilor condiții și să rămână funcțională. Dar nu trebuie omisă nici contribuția finanțărilor europene. Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăților efectuate și donațiile au totalizat 16,04 miliarde de lei în primele nouă luni ale anului 2020, în creștere cu 44,2% față de perioada similară din 2019.

Încasările din impozitul pe salarii și venituri au fost de 18,08 miliarde de lei, înregistrând o creștere anualizată de 5,1% (an/an). Cel mai mare aport la acest avans l-au avut încasările din impozitul pe veniturile din pensii, cu 41,4% mai mari față de cele înregistrate în perioada similară a anului trecut. Încasările din impozitul pe veniturile din dividende au făcut un salt de 19%, iar cele din impozitul pe salarii, cu 1,1%.

Contribuțiile de asigurări au totalizat 82,92 miliarde de lei în primele nouă luni ale anului 2020, în stagnare față de nivelul înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut.

În schimb, încasările din impozitul pe profit au însumat 10,81 miliarde de lei, înregistrând o diminuare de 13,8% față de perioada corespunzătoare a anului trecut. În structură, încasările din impozitul pe profit al agenților economici s-au diminuat cu 9,3%, iar în cazul băncilor comerciale cu… 51,5%.

Încasările nete din TVA au scăzut cu 14,3%, totalizând 40,72 miliarde de lei, în perioada ianuarie – septembrie 2020, iar veniturile din accize au însumat 22,2 miliarde de lei, înregistrând o scădere de 3,0%. Dacă volumul încasărilor din accizele pentru produse energetice a scăzut cu 20,0%, ca urmare a reducerii consumului de carburanți, în schimb, veniturile din accizele pentru produsele din tutun au crescut cu 13,0%, evoluție susținută și de majorarea nivelului accizei la țigarete.



Cheltuielile au explodat


Cheltuielile bugetului general consolidat au însumat 294,99 miliarde de lei în primele nouă luni din 2020, fiind în creștere cu 15,4% față de aceeași perioadă a anului precedent. În structură, cheltuielile de personal au însumat 80,99 miliarde de lei și o creștere de 6,5%, iar cele cu asistența socială au fost de 104,01 miliarde de lei, în creștere cu 22,9%.

Vestea bună este că a crescut volumul investițiilor. Cheltuielile finanțate de fonduri interne și externe au fost în valoare de 29,8 miliarde de lei, saltul fiind de 29,8%. Este cea mai mare sumă investită în economie în ultimii 10 ani, aferentă primelor 9 luni ale anului. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.2887 secunde